Rapid se ia la „trântă” cu marele Ajax. Giuleştenii vor să-l „fure” pe Cristi Chivu de sub nasul „lăncierilor”

Dan Şucu va schimba Rapidul din temelii, în toate compartimentele, în această vară. Caută şi antrenor, şi conducător. Chiar dacă varianta Marius Şumudică pentru banca tehnică pare cea mai convenabilă, patronul din Giuleşti nu se grăbeşte.

Conducătorii „vişinii” s-au gândit şi la o opţiune mai scumpă şi, probabil, imposibil de realizat: aducerea lui Cristi Chivu.

Angelescu, laude pentru Chivu

Cristi Chivu (43 de ani), acum antrenor la Inter Primavera, va face pasul către seniori, peste câteva luni. S-a vehiculat informaţia că Ajax îl aşteaptă deja, mai întâi ca „secund”, urmând ca, peste câţiva ani, să-l instaleze ca „principal”.

Dar rapidiştii stau la „cotitură”. Victor Angelescu, acţionar minoritar în Giuleşti, a avut doar cuvinte de laudă pentru fostul căpitan al naţionalei.

„Eu aș vrea să vorbim despre lucruri realiste. Cred că în momentul de față nicio echipă din România nu-l poate aduce pe Cristi Chivu. El a făcut niște sacrificii pentru a ajunge la un nivel mare, a fost pe la juniorii lui Inter, nu cred că are de gând să ajungă în țară.

Din punctul meu de vedere o să ajungă unul dintre cei mai mari antrenori români, normal că ne-am gândi la el.

Tot timpul suntem întrebați de Mircea Lucescu, dar răspunsul nu e la noi. Normal că ne-am dori să-l avem alături de noi. Eu cred că dânsul își dorește să antreneze în continuare afară”, a declarat Victor Angelescu la Digisport.

Chivu are ofertă de la Ajax

Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, preluat de Digisport, Ajax vrea să-i propună un contract pe 5 ani lui Chivu. În primă fază, fostul fundaş al lui Inter ar urma să primească postul de antrenor secund la Amsterdam, ca să se pregătească, uşor-uşor, pentru rolul de „principal”.

Cristi Chivu a jucat la Ajax Amsterdam în perioada 1999-2003. A fost şi căpitan al „lăncierilor”.

Mircea Lucescu şi-ar dori să-l vadă pe fostul căpitan al naţionalei României pe banca unei echipe de seniori. L-a şi sfătuit pe tehnicianul de 43 de ani în acest sens.

”Depinde doar de Chivu dacă revine în România. El are o carieră bună la nivel de juniori. Am discutat cu el și i-am zis ‘gata, e timpul să mergi la seniori’!

El e destul de apreciat peste tot! Nu m-ar mira să ajungă la o echipă mare”, a spus Mircea Lucescu, la sosirea în România.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare