FCSB se pregătește de duelul cu Rangers, programat joi, 24 octombrie, de la ora 22:00, în etapa cu numărul 3 din Europa League.
Rangers, lot de 80 de milioane de euro
Lotul lui Rangers este unul de două ori mai valoros decât cel al FCSB-ului. Concret, scoțienii au un efectiv cotat la 80,75 milioane de euro, în timp ce campioana României are un total de 36,85.
Cei mai scumpi jucători ai celor două formații valorează însă la fel. De la Rangers este Vaclav Cerny, iar de la FCSB este Darius Olaru, ambii cotați la câte 7 milioane de euro. Ianis Hagi are acum o cotă de 1.5 milioane de euro, potrivit datelor de pe Transfermarkt.com.
Darius Olaru nu va evolua însă în Scoția, din cauza cartonașului roșu încasat în duelul cu PAOK. Astfel, FCSB va fi nevoită să se descurce fără căpitan, dar și fără cel mai valoros fotbalist din lot. Tot la capitolul fotbaliști indisponibili îl includem și pe Ianis Hagi, care nu figurează pe lista UEFA.
Rangers nu e în formă, dar scoțienii sunt optimiști
Rangers nu traversează cel mai bun moment, iar parcursul din acest sezon a creat agitație în rândul fanilor, care i-au cerut demisia antrenorului Philippe Clement. În ultima etapă, gruparea de pe Ibrox a cedat cu 0-1 în fața celor de la Klimarnock și este pe 3 în clasament.
Cu toate acestea, scoțienii cred că trupa lui Philippe Clement va avea un meci oportun cu FCSB pentru a se pune pe picioare. Reamintim că formația din România are două victorii din două meciuri în Europa League, 4-1 cu RFS și 1-0 cu PAOK.
De cealaltă parte, Rangers are o victorie (2-0 cu Malmo) și un eșec (1-4 cu Lyon), în faza principală din Europa League.
„Momentul perfect pentru a face o mare performanță din partea băieților în albastru regal. Rangers FC va evolua joi, pe Ibrox, în meciul din UEFA Europa League contra celor de la FCSB„, au scris scoțienii.