Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la Indian Wells. „Nu mă simt pregătit”. Fanii sunt șocați de anunțul spaniolului

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea de la turneul de la Indian Wells. Jucătorul spaniol a transmis această veste cu puțin timp înaintea partidei din primul tur de la competiția Masters 1000 din California. Starul a explicat că nu se simte pregătit.

Rafael Nadal nu mai juca la Indian Wells

Este tot mai clar că lui Rafael Nadal îi este tot mai greu să joace tenis la un nivel înalt. Are 37 de ani și în plus numeroasele accidentări și operații au un cuvânt tot mai greu de spus.

Jucătorul spaniol și-a anunțat retragerea de la Indian Wells cu doar câteva ore înaintea partidei din primul tur când ar fi trebuit să-l înfrunte pe canadianul Miloš Raonić. Organizatorii au anunțat, printr-un comunicat de presă că vor rambursa banii fanilor care au cumpărat bilete.

„Toată lumea ştie cât de mult îmi place să joc aici, la Indian Wells. Acesta este unul dintre motivele pentru care am venit aici foarte devreme pentru a mă antrena şi a încerca să mă pregătesc.

Am muncit din greu. După cum ştiţi, am făcut un test în acest weekend, dar nu mă simt pregătit să joc la cel mai înalt nivel într-un turneu ca acesta. Nu este o decizie uşoară, de fapt este una foarte grea, dar nu mă pot minţi pe mine şi nici pe miile de fani”, a scris el în social media.

Rafael Nadal ar fi trebuit să joace pentru prima dată în ultimii 20 de ani în primul tur de la Indian Wells. Până acum a beneficiat de „bye” și nu a jucat în turul inaugural. „Matadorul” a jucat doar șapte meciuri în ultimele 15 luni și a fost înlocuit pe tabloul principal de indianul Sumit Nagal.

Citește și: Simona Halep a dezvăluit cu ce antrenor ar vrea să lucreze

Rafael Nadal, tot mai aproape de retragere

Rafael Nadal a jucat ultima partidă, după accidentarea de la de la Brisbane, suferită la începutul noului sezon, cu Carlos Alcaraz, într-un „demonstrativ” intitulat „Netflix Slam”. A fost învins, dar nu a lăsat deloc o impresie foarte bune. Andre Agassi a vorbit despre posibilitatea ca sportivul iberic să se gândească să-și ia „adio” de la carieră.

„Rafa mi-a adus aminte de mine când mă apropiam de retragere și aveam oameni precum Roddick în spatele meu. Pentru el a fost Alcaraz. Merită să se retragă unde și când vrea, sper că și corpul său îi va permite să ia o decizie când este clar pentru el”, a spus Andre Agassi, potrivit marca.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare