Probleme mari la CSM București, după ce Curtea de Conturi a sesizat că „s-a evaporat” suma de 290.000 de euro, bani publici! Ce au spus Vlad Enăchescu și Gabriela Szabo

Probleme mari la CSM București, ca urmare a unui raport întocmit recent de Curtea de Conturi, din care a reieșit că de la clubul deținut de Primăria Capitalei a dispărut o sumă mai mult decât semnificativă.

Potrivit fanatik.ro, ar fi vorba despre 290.000 de euro, bani publici în mod evident, reprezentând o sumă cheltuită fără vreo justificare concretă.

Probleme mari la CSM București, după un raport finalizat recent de Curtea de Conturi

În contextul în care acest raport se referă la clubul care deține una dintre cele mai scumpe echipe de handbal feminin din lume, ca evaluare totală a jucătoarelor și din punctul de vedere al salariilor plătite, coroborat cu faptul că la începutul acestui an, atunci când municipalitatea a întocmit bugetul, celor de la CSM București li s-a alocat suma de nu mai puțin de 9 milioane de euro, este destul de clar pentru toată lumea că acest subiect este unul de maxim interes.

De menționat totuși că suma „evaporată” din conturile clubului are legătută cu activitatea întreprinsă la toate secțiile deținute de CSM București, nu doar la cea de handbal feminin. Chiar și așa însă, chestiunea se anunță a fi una destul de complicată pentru conducătorii clubului din Capitală, reprezentați de managerul Vlad Enăchescu, dar și pentru fosta conducere, respectiv pentru Gabriela Szabo, care acum este acuzată de actualul management pentru această problemă.

Nu ştiu ce a găsit Curtea de Conturi, pentru că nu sunt eu responsabil de aşa ceva. E prima oară când aud, nu pe mine trebuie să mă întrebaţi. Din ceea ce ştiu eu, din auzite, e vorba despre nişte procese pierdute în urmă cu cinci, şase ani, atunci când doamna Syabo a desfiinţat nişte echipe şi de acolo foştii angajaţi au câştigat în instanţe”, a spus Vlad Enăchescu, potrivit sursei citate anterior.

Cum se apără Gabriela Szabo

Contactată în legătură cu acest subiect, fosta mare campioană la atletism a susținut că spețele care au generat această problemă de acum s-au derulat înainte ca ea să fie numită în funcția de director general la CSM București.

Problemele financiare ale CSM datează, în cea mai mare parte, din mandatele anterioare datei la care am câştigat prin concurs postul de Director General. Soluţiile instanţelor în dosare iniţiate de către foşti angajaţi au fost pronunţate în timpul mandatului meu. CSM a avut obligaţia de a acoperi pretenţiile acestora, aşa cum erau menţionate în hotărârile judecătoreşti”, a spus și Gabriela Szabo, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare