Pe cine vrea Gigi Becali să dea la schimb pentru Mamadou Thiam. Afacerea are șanse mari să se rezolve în foarte scurt timp

Gigi Becali și-a manifestat recent în mod public interesul pentru Mamadou Thiam, atacantul senegalez în vârstă de 29 de ani care a reușit să impresioneze până acum în acest sezon la Universitatea Cluj, liderul la zi din Superliga în acest moment.

În prezent pare că sunt șanse destul de mari ca finanțatorul campioanei României să încerce să îl transfere pe fotbalistul african încă din această iarnă și există semnale conform cărora el și-ar fi făcut deja planul de acțiune în acest sens.

Gigi Becali vrea să îl trimită pe Luis Phelipe la U Cluj în schimbul lui Mamadou Thiam

Potrivit digisport.ro, omul de afaceri le-ar fi propus deja oficialilor clubului ardelean un schimb care să îl includă pe Luis Phelipe, jucătorul brazilian care a avut evoluții foarte bune în tricoul celor de Poli Iași, dar care la FCSB nu a reușit să se impună până acum.

Mai mult, conform sursei citate anterior, ar fi de așteptat ca afacerea să se perfecteze chiar joi seară sau cel mai târziu în cursul zilei de vineri, bineînțeles în cazul în care nu vor exista obiecții din partea celor de la U Cluj, mai ales în condițiile în care se pare că ei ar solicita și o anumită sumă pe lângă acest schimb de fotbaliști.

Recent, Mamadou Thiam a fost întrebat în legătură cu posibilitatea ca el să ajungă în viitorul apropiat la FCSB. Senegalezul cu cetățenie franceză, născut în Hexagon, s-a arătat încântat de interesul echipei roș-albastre pentru el, dar a subliniat cu aceeași ocazie și că, din informațiile sale, acest interes nu se materializase într-o ofertă concretă până la acel moment.

Ce a spus atacantul african despre interesul celor de la FCSB

„Apreciez asta. Îmi place să aud când un patron spune că mă dorește, dar acum fac istorie cu clubul meu, fanii mă iubesc și vreau să le ofer tot ceea ce merită. FCSB este un club mare, joacă în Europa și dacă patronul lor a vorbit despre mine înseamnă că munca mea este pe drumul bun.

Acum sunt concentrat aici. Sunt sub contract și trebuie să respecți contractul. Clubul nu mi-a spus nimic că ar fi vreo ofertă, antrenorul mă vrea aici și cred că voi rămâne cel puțin până la finalul sezonului.

Da, sigur că putem câștiga campionatul. Suntem singura echipă cu zece victorii. Aici este vorba despre muncă. Nu a fost magie până acum. A fost muncă”, a spus atacantul de la U Cluj pentru prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare