„Patimile” Simonei Halep. 2024, anul proceselor decisive cu mize de multe zeci de milioane de euro

Simona Halep a dat în judecată compania din Canada care i-a livrat suplimentul nutritiv contaminat cu Roxadustat, anunță agenția Reuters, pe data de 16.02.2024 și se pregătește de proces la New York. Avocații jucătoarei au făcut acest pas la doar câteva zile după audierea de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv unde a susținut din nou că este nevinovată, în încercarea de a scăpa de suspendarea de patru ani pentru dopaj. Decizia pare că face parte dintr-o strategie prin care cei care o apără vor să arate că sportiva nu a luat cu bună știință substanța interzisă.

Simona Halep a dat în judecată compania care i-a vândut suplimentul contaminat. Procesul va avea loc în SUA

Simona Halep a dat în judecată compania Quantum Nutrition, din Canada, de unde angajații academiei Patrick Mouratoglou au cumpărat colagenul Keto MCT, despre care instanța Sport Resolutions a admis că este contaminat cu Roxadustat. Agenția Reuters a scris pe data de 16.02.2024 că miza acestui proces este una uriașă în condițiile în care avocații vor cere despăgubiri de zece milioane de dolari. Apărătorii ei vorbesc de mai mult timp despre această acțiune, doar că demersul a fost amânat, în mod straniu, de mai multe ori. Au înaintat acțiunea la doar câteva zile după apelul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, unde sportiva speră să-și salveze onoarea și cariera, așa că totul ar putea face parte dintr-o strategie specială.

„Cred cu adevărat că adevărul va ieşi la iveală şi că ziua în care voi fi pe teren va fi în curând”, a declarat Halep reporterilor, după ce a ieșit din clădirea tribunalului din Elveția.

Acest proces este o nouă dovadă că Simona Halep susține că totul a pornit de la acest supliment contaminat și vrea să arate că nu a știu ce a luat și nici nu ar fi putut să-și dea seama. Iar această concluzie se bazează și pe motivarea de la procesul de la Sport Resolutions, unde judecătorii care au suspendat-o patru ani au admis că suplimentul a fost contaminat cu Roxadustat. Doar că au transmis și că testele au arătat că în corpul ei s-a aflat o cantitate prea mare de substanță interzisă pentru, așa că nu poate fi vorba doar de o sursă de unde ar fi luat Roxadustat.

În plus au existat și problemele cu pașaportul biologic, ceea ce indică o suspiciune de manipulare a sângelui. În urma acestor acuzații, tribunalul londonez a dictat două suspendări de patru ani pe care le-a contopit în una singură. Dacă rămâne valabilă, jucătoarea ar trebui să lipsească de pe teren până în anul 2026, ceea ce i-ar aduce finalul carierei.

Interesant este faptul că la procesul de la Lausanne au fost și antrenorul Patrick Mouratoglou, dar și Candice Gohier, fizioterapueta care a decis schimbarea suplimentului jucătoarei, pe motiv că cel pe care îl folosea avea prea mult zahăr. Tot ea a indicat sursa de unde a fost cumpărat colagenul Keto MCT, pe care sportiva l-a luat înainte de primul meci de la US Open 2022.

Simona Halep a inițiat procesul împotriva companiei din Canada la un tribunal din New York și susține că neglijenţa Quantum şi afirmaţiile false că suplimentul său era legal i-au afectat cariera şi i-au provocat umilinţă. Reuters nu a primit niciun răspuns de la compania din Canada, dar a amintit că fondatorul acesteia a spus anul trecut, în ziarul canadian The Globe and Mail, că Halep caută un țap ispășitor.

Citește și: Ce datorii are Simona Halep

Simona Halep pregătește și un proces de 100 de milioane de dolari?

Apelul de la TAS și procesul cu Quantum Nutrition ar putea fi urmat de o altă acțiune colosală. Simona Halep a fost suspendată provizoriu în luna octombrie 2022, dar audierea ei de la Sport Resolutions a fost amânată de trei ori la solicitarea Agenției Internaționale de Integritate în Tenis, deși s-a cerut procedură de urgență. Ion Țiriac a sfătuit-o să-i dea în judecată pe cei care au suspendat-o, dar și pe cei care i-au amânat procesul și să ceară daune de 100 de milioane de euro.

„O dată am sfătuit-o cu ceva şi n-a luat sfatul. Nu-i posibil să ţii un om, să-i distrugi viaţa, nu cariera. Să-i distrugi viaţa, moralitatea şi toată treaba şi după un an, fleosc, îi dau 4 ani repede, că ce se întâmplă, dacă cumva…

Dacă aş fi Simona, aş da în judecată Federaţia Internaţională, i-aş da în judecată pe cei care au suspendat-o. IŢIA, ITIMA, i-aş da în judecată nu pentru un milion, cum spune presa azi. Când cineva îţi distruge viaţa… E vorba de 100 de milioane, nu de un milion.

Eu, în locul Simonei, aş face-o, începând cu Federaţia Internaţională, IŢIA, MITIA, WADA, cu cel care mi-a dat asta”, a declarat Ion Țiriac, în cadrul unui eveniment.

Un astfel de proces ar costa aproape cinci milioane de euro.

CRONOLOGIA CAZULUI DE DOPAJ AL SIMONEI HALEP

29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie. Tot în această perioadă a avut loc și divorțul de Toni Iuruc.

7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.

19 mai 2023 – Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.

12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

12 decembrie 2023 – TAS anunță decizia: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024

7-9 februarie 2024 – Simona Halep a fost audiată la TAS. Nu se cunoaște data când va fi dat verdictul în acest caz

Simona Halep a condus de două ori clasamentul WTA, dar din septembrie 2023 nu mai face parte din acest top.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare