Ajuns la 27 de ani, Ivan Mamut se poate considera un fotbalist extrem de ghinionist.
Ivan Mamut, 23 de goluri în 35 de meciuri
Aflat într-un moment excelent în Malaezia, acolo unde era cel mai bun marcator, Ivan Mamut s-a accidentat grav în decembrie 2023. Croatul a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, însă a decis să nu se opereze în prima fază.
În cele din urmă, Mamut a ajuns pe masa de operație, însă a avut probleme cu recuperarea și a fost nevoit să iasă o lungă perioadă de timp din circuit. Pe 30 aprilie, contractul fotbalistului cu Terengganu a expirat, iar oficialii clubului au decis să nu-i prelungească angajamentul.
23 de goluri în 35 de meciuri sunt cifrele lui Mamut la Terengganu.
„După 2 ani și jumătate, e timpul să ne luăm rămas bun. În primul rând, aș dori să le mulțumesc fanilor care m-au făcut să mă simt ca acasă chiar și în cealaltă parte a lumii. A fost o experiență de neuitat și m-am bucurat de fiecare minut pe teren, în special de golurile mele în fața voastră.
Din păcate, contribuția mea s-a limitat la 23 de goluri în 34 de meciuri. Încă o dată, vă mulțumesc tuturor pentru toate momentele memorabile pe care le-am petrecut împreună. Îmi voi aminti de ele toată viața„, a scris Ivan Mamut.
Ivan Mamut: „Era în vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele”
Ivan Mamut a evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2021 – august 2022, însă atacantul croat nu a primit prea multe șanse din partea lui Gigi Becali, care ulterior a renunțat la serviciile sale. Acum, la mai bine de doi ani distanță, atacantul croat a vorbit despre aventura în tricoul campioanei României și s-a amuzat.
Ivan Mamut și-a amintit ce șoc a avut chiar în prima sa zi la FCSB. L-a găsit în vestiar pe Stipe Vucur, fundașul care a fost dat afată de Gigi Becali după doar câteva săptămâni.
„Au fost și momente amuzante (n.r. la FCSB). Când am ajuns la antrenamente, l-am întâlnit pe Stipe Vucur. Auzisem despre el în Croația, dar nu îl cunoșteam personal. Când l-am vazut în prima zi de antrenament, era in vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele și l-am intrebat: „Ce faci?”. Atunci, el mi-a raspuns: „Nimic, contractul meu s-a încheiat”.
I-au încheiat contractul după doar două luni și m-am gandit de ce naiba am venit aici (n.r. râde). Am fost șocat pentru că a fost primul meu contact cu clubul. Înainte a fost tipul din Croația, Vukusic. Și da, a fost cumva amuzant, dar toata lumea știe cum merg lucrurile la Steaua (n.r. FCSB), a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.