EXCLUSIV Calvar pentru fostul fotbalist de la FCSB! N-a mai jucat de un an: „E foarte, foarte greu pentru mine”

Ivan Mamut (27 de ani) trece prin momente grele, după accidentarea suferită în decembrie 2023.

Ivan Mamut, ruptură a tendonului lui Ahile

În decembrie 2023, Ivan Mamut s-a confruntat cu o accidentare la tendonul lui Ahile și a ieșit din circuit pentru mai multe luni. Ulterior, atacantul a dorit să revină, însă a simțit anumite dureri, astfel că a suferit o intervenție chirurgicală în luna august, la o clinică din Finlanda.

Acum, Ivan Mamut se află în Croația pentru recuperare și a recunoscut că traversează un moment foarte greu. Cu toate acestea, fostul atacant de la Universitatea Craiova și FCSB crede că va reveni mult mai puternic pe gazon.

Sunt în Croația acum pentru recuperare. Din august, deci. La mijlocul lui august, am suferit o intervenție chirurgicală, care a fost cu adevărat grea. Am avut o problemă din ultimul meu sezon când am jucat pentru Terangganu.

Eu nu am vrut să mă opresc pentru că totul a fost bine în acel sezon și aproape în fiecare meci am marcat goluri, așa că a fost foarte greu să mă opresc în acel moment. Și am continuat să mă lupt cu durerea. M-am jucat cu durerea.

„Am nevoie de șase luni pentru a începe să alerg din nou”

A fost o ruptură parțială, o ruptură a tendonului lui Ahile și asta e o leziune foarte gravă. Lucrez cu un medic foarte, foarte bun din Finlanda. Îi mulțumesc pentru prezență și tot, totul a fost bine. Acum este timpul pentru o recuperare cât mai bună. Este foarte greu în acest moment, pentru că este după operație. Am nevoie de șase luni pentru a începe să alerg din nou. Deci aceasta este o perioadă foarte, foarte grea pentru mine.

Planul meu de viitor este să mă bucur de fotbal pentru că sunt încă tânăr, am 27 de ani. După ce această accidentare se va încheia, mă gândesc la un singur lucru, cum să marchez un gol și să sărbătoresc din nou în fața stadionului plin și a oamenilor, astfel încât să simt ceea ce îmi lipsește acum.

Pentru asta simt că fac această recuperare. Așa că sperăm că totul va fi bine. Planul meu este să rămân în Asia. Dacă voi continua ca în sezonul trecut, cu siguranță o voi face„, a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.

Ivan Mamut și șocul trăit la FCSB

Ivan Mamut a evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2021 – august 2022, însă atacantul croat nu a primit prea multe șanse din partea lui Gigi Becali, care ulterior a renunțat la serviciile sale. Acum, la mai bine de doi ani distanță, atacantul croat a vorbit despre aventura în tricoul campioanei României și s-a amuzat.

Ivan Mamut și-a amintit ce șoc a avut chiar în prima sa zi la FCSB. L-a găsit în vestiar pe Stipe Vucur, fundașul care a fost dat afată de Gigi Becali după doar câteva săptămâni.

Au fost și momente amuzante (n.r. la FCSB). Când am ajuns la antrenamente, l-am întâlnit pe Stipe Vucur. Auzisem despre el în Croația, dar nu îl cunoșteam personal. Când l-am vazut în prima zi de antrenament, era in vestiar și îsi strângea toate lucrurile, hainele, ghetele și l-am intrebat: „Ce faci?”. Atunci, el mi-a raspuns: „Nimic, contractul meu s-a încheiat”.

I-au încheiat contractul după doar două luni și m-am gandit de ce naiba am venit aici (n.r. râde). Am fost șocat pentru că a fost primul meu contact cu clubul. Înainte a fost tipul din Croația, Vukusic. Și da, a fost cumva amuzant, dar toata lumea știe cum merg lucrurile la Steaua (n.r. FCSB), a spus Ivan Mamut, pentru Sportpesurse.ro.

În prezent, Ivan Mamut evoluează în Malaezia, pentru clubul Terengganu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare