OFICIAL | Ziua și plecarea de la Universitatea Craiova! Fotbalistul părăsește Bănia după 10 ani

Universitatea Craiova continuă mutările pe piața transferurilor după finalul sezonului, iar oltenii au anunțat o nouă plecare.

Alexandru Mateiu a plecat de la Universitatea Craiova

După despărțirea de Raul Silva, Universitatea Craiova a transmis că Alexandru Mateiu a plecat și el. Mijlocașul se afla din 2014 la formația olteană, însă nu și-a mai prelungit contractul scadent în această vară.

Standing ovation pentru… 𝐀𝐥𝐞𝐞𝐞𝐞𝐞𝐞𝐱 𝐌𝐚𝐭𝐞𝐢𝐮𝐮𝐮𝐮𝐮!

Tu vei rămâne pe viață un “leu” al Cetății din Bănie! Nu este un adio, ci mai degrabă un “pe curând”, fiindcă viața îi aduce mereu împreună pe cei care împărtășesc aceleași trăiri și sentimente.

Au fost ani plini de emoție, bucurie, uneori lucruri mai puțin bune, c-așa-i în fotbal, dar, cel mai important, 10 ani de ceea ce ne unește pe noi și pe tine, dragă Alex: dragostea pentru Știința. Cuvintele sunt prea puține, prea mici, pentru tot ce ne-ai oferit vreme de un deceniu.

Nu uita niciodată: Craiova va fi mereu casa ta!

Alex a intrat în istorie alături de componenți ai Campioanei Unei Mari Iubiri și Craiovei Maxima, cu 10 ani la rând pentru Știința.

Până data viitoare, îți ținem pumnii pentru următoarele “aventuri” în lumea fotbalului și suntem alături de tine. Forza Mateiu!„, a transmis Universitatea Craiova.

Silviu Lung jr. a semnat cu Universitatea Craiova

Clubul patronat de Mihai Rotaru a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Silviu Lung Jr pentru un transfer la Universitatea Craiova. Portarul de 34 de ani ajunge în Bănie din postura de jucător liber de contract.

Goalkeeper-ul care în stagiunea precedentă a evoluat la Poli Iaşi va avea la Craiova un salariu lunar de 10.000 de euro.

“OFICIAL | Bine ai venit la Știința, Silviu Lung jr.! Știința face prima mutare în perioada de mercato și îl readuce în Craiova sa natală pe Silviu Lung jr., portar ce are în palmares un titlu de campion, o Cupă și două SuperCupe ale României.

Astăzi, Universitatea Craiova a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani cu goalkeeperul oltean. Mult succes în alb-albastrul Științei, Silviu”, conform comunicatului oltenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare