OFICIAL Revenire de senzație pe banca tehnică a celor de la AS Roma!

AS Roma a început acest sezon cu Daniele De Rossi în rol de antrenor principal, același tehnician care a încheiat și stagiunea precedentă pe banca tehnică a grupării din „Cetatea eternă”.

Doar că managementul condus de proprietarul american Dan Friedkin și fiul său Ryan nu a fost mulțumit de rezultatele obținute de capitolini în startul stagiunii, așa că s-a decis ca fostul mare mijlocaș și căpitan al „giallorossilor” să fie demis.

AS Roma a ajuns deja la al treilea antrenor în acest sezon

În locul său a fost numit croatul Ivan Juric, fost la Genoa, Hellas Verona sau Torino, printre altele. El nu a reușit însă să îndrepte lucrurile, ba chiar din contră, a dus echipa pe locul 12 în Serie A, cu doar 13 puncte acumulate după primele 12 etape.

Așa că tehnicianul în vârstă de 49 de ani a fost demis după nici măcar două luni trecute de la momentul numirii sale. În acest context foarte complicat din punct de vedere sportiv, întrucât AS Roma nu merge chiar foarte bine nici în Europa League în prezent, oficialii clubului au decis să apeleze la o variantă surpriză, reprezentată de experimentatul Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, cel care a mai pregătit echipa de pe „Stadio Olimpico” în două rânduri de-a lungul carierei sale și, în plus, a și evoluat ca fotbalist pentru aceasta, fiind de altfel chiar crescut în academia acestui club.

În plus, fostul campion din Premier League alături de Leicester City s-a prezentat întotdeauna în spațiul public drept „un adevărat romanist”, fiind din această perspectivă foarte iubit de către fani.

Singura problemă era reprezentată de faptul că „Don Claudio” își anunțase în vara acestui an retragerea din activitatea de antrenor, ulterior experienței avute la Cagliari, echipă pe care a reușit să o aducă din nou în Serie A, iar ulterior să o și salveze de la retrogradare în sezonul trecut.

Claudio Ranieri a revenit la echipa sa de suflet

Doar că experimentatul tehnician a dovedit o dată în plus că nu are cum să refuze atunci când este solicitat de clubul său de suflet și astfel a acceptat această nouă provocare, anunțul oficial în acest sens fiind făcut de AS Roma în cursul zilei de joi.

Până la finalul acestei stagiuni, Ranieri va avea funcția de director tehnic la AS Roma, urmând ca din vara anului viitor să treacă în managementul clubului, în rol de consilier al celor doi patroni. În mod evident, la acel moment capitolinii vor numi un alt antrenor principal.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare