OFICIAL | Juan Bauza a plecat de la FCU Craiova! Unde a ajuns „perla” lui Adrian Mititelu

Joi, 11 iulie, FCU Craiova a anunțat plecarea lui Juan Bauza, fotbalist care se afla de trei sezoane în România.

Juan Bauza, coleg cu Andrei Burcă la FC Baniyas

Juan Bauza a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la FCU Craiova în ultimele sezoane, însă retrogradarea echipei în Liga 2 l-a făcut pe argentinian să își dorească un transfer.

Curtat, la un moment dat, și de Gigi Becali, Juan Bauza a ales să meargă în cele din urmă în Emiratele Arabe Unite, acolo unde va fi coleg cu Andrei Burcă, cel care a semnat zilele trecute cu FC Baniyas.

Mulțumim, Juan Bauza! Pepe Bauza va evolua pentru următorul sezon sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare definitivă la clubul FC Baniyas din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

Juan Bauza a venit la FCU 1948 pe 20 mai 2021, primul an al echipei de la reveniea în prima ligă, și a devenit rapid un jucător important al clubului.

În cele 3 sezoane petrecute la echipă, Pepe a evoluat în 82 de partide oficiale, a marcat 16 goluri, a oferit 18 pase de gol și a creat zeci de ocazii și faze spectaculoase.

A condus echipa din postura de căpitan în 28 de partide în acești 3 ani. Mulțumim Pepe, pentru dăruirea pe care ai arătat-o pentru culori și pentru că ai demonstrat că esti un adevărat leu alb-albastru”, a transmis FCU Craiova, pe Facebook.

Ce spunea Florin Costea despre Juan Bauza

Luna trecută, directorul sportiv al oltenilor, Florin Costea, a vorbit despre situația lui Juan Bauza și spunea că există șanse ca argentinianul să continue la echipă și în Liga 2.

Sunt jucători importanți pentru noi. Cred că toate echipele din Liga 1 îi vor. Au demonstrat că sunt valoroși, dar singurul care poate decide este domnul Mititelu. Momentan, se antrenează cu noi, de două săptămâni.

Sunt șanse mari să rămână la noi. Sunt jucători pe care Universitatea Craiova (n.r. FCU Craiova) i-a format și, dacă vor rămâne, atunci vor ajuta echipa să ajungă din nou în prima ligă„, a spus Florin Costea, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare