În cursul zilei de duminică, 1 iunie 2025, Nicolae Stanciu a devenit în mod oficial fotbalistul celor de la Genoa.
Nicolae Stanciu a fost anunțat oficial drept noul fotbalist al celor de la Genoa
După cum se știe deja foarte bine, internaționalul român a semnat din postura de jucător liber de contract cu echipa din Serie A, la care Dan Șucu este acționar majoritar și președinte, ca urmare a despărțirii sale de saudiții de la Damac.
Mijlocașul central în vârstă de 32 de ani le-a fost prezentat fanilor „grifonului” ca un vampir, fiind vorba bineînțeles doar despre o animație în acest sens, alături de mesajul:
„Genoa CFC anunță că Nicolae Stanciu va fi noul jucător al echipei rossoblu începând cu 1 iulie. Căpitanul echipei naționale de seniori a României, pentru care a adunat 81 de apariții și 15 goluri, se laudă în total cu 545 de apariții și 108 goluri în cariera sa.
Stanciu, câștigător al 14 trofee în perioadele sale din România, Belgia, Republica Cehă și China, a fost desemnat fotbalistul român al anului în 2022.
Bine ai venit la Genova, Nicolae!”.
Prima reacție a căpitanului naționalei României
Bineînțeles că Stanciu a oferit cu această ocazie și o primă reacție din noua postură, una exprimată însă în foarte puține cuvinte. „Din România cu dragoste! Hai, Genoa!”, a spus el.
Pe de altă parte însă, este de așteptat ca în scurt timp să fie organizată de către club și o conferință de presă de prezentare, iar acolo fotbalistul român va avea ocazia să vorbească mai mult despre acest pas foarte important din cariera sa.
Stanciu are în acest moment cel mai mare salariu din lotul „grifonilor”, la același nivel cu Junior Messias
Nicolae Stanciu a semnat un contract pe două sezoane cu Genoa și va evolua cu numărul 8 pe tricou. Potrivit jurnaliștilor de la Europacalcio, el va avea un salariu de două milioane de euro pe sezon, mai mic față de cel încasat la Damac, de 2.4 milioane de euro anual, dar cel mai mare totuși de la echipa de pe „Luigi Ferraris” în acest moment, la egalitate cu Junior Messias.
În sezonul recent încheiat, la gruparea rossoblu a existat un salariu mai mare de atât, de 2.4 milioane de euro, încasat de atacantul Andrea Pinamonti, care însă a fost doar împrumutat în această stagiune de la Sassuolo, iar în acest moment nu este foarte clar dacă el va continua sau nu și din această vară la echipa lui Dan Șucu.