În această săptămână, Julian Alvarez (24 de ani) a devenit noul jucător al ibericilor de la Atletico Madrid. Odată cu plecarea sa, Pep Guardiola (53 de ani) a găsit un înlocuitor perfect, iar Manchester City este gata să ofere 80 de milioane pentru acesta.
Eberechi Eze, noua țintă a lui Pep Guardiola
În anul 2022, starul argentinian a fost adus la campioana Angliei de la River Plate pentru suma de 20 de milioane de euro. În 103 meciuri în tricoul celor de la City, Alvarez a marcat 36 de goluri și a oferit 18 pase decisive.
Așadar, după mai multe discuții avansate, Manchester City a decis să-l cedeze pe Julian Alavarez la formația din capitala Spaniei, Atletico Madrid.
Clubul condus de Diego Simeone a plătit nu mai puțin de 94 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Alvarez pe stadionul
„Wanda Metropolitano”.
Odată cu plecarea argentinianului, Pep Guardiola nu a mai stat pe gânduri și s-a pus pe căutarea unui înlocuitor. Nu a trecut mult timp până când antrenorul catalan și-a arătat interesul pentru un super jucător, tot din Premier League.
Potrivit celor de la Fichajes, tehnicianul de 53 de ani l-a cerut pe Eberechi Eze (26 de ani) la echipă. Astfel, oficialii „cetățenilor” au fost de acord, și au trimis către clubul Crystal Palace o ofertă de 80 de milioane de euro pentru fotbalistul de 26 de ani.
În sezonul trecut, Eze a reușit să marcheze șase goluri și să ofere 11 pase decisive. Mai mult, acesta a fost prezent și la EURO 2024, alături de echipa națională a Angliei, unde a bifat 3 prezențe.
Horațiu Moldovan, din nou titular la Atletico Madrid
Horațiu Moldovan primește credit din partea lui Diego Simeone și continuă să fie titularizat în amicalele din această vară. După ce a fost trimis din primul minut în duelurile cu Numancia și Getafe, portarul român figurează din nou în primul 11 al celor de la Atletico Madrid.
Cel mai probabil, staff-ul lui Atletico Madrid vrea să-l vadă la treabă pe Horațiu Moldovan în timpul meciurilor, nu doar la antrenamente. Reamintim că goalkeeper-ul nu a debutat încă oficial pentru formația spaniolă, chiar dacă a sosit în ianuarie de la Rapid.
Titularul de drept este Jan Oblak, cel care nu s-a aflat în lotul lui Atletico Madrid în primele amicale ale verii. Portarul slovac a primit mai multe zile de vacanță din partea clubului.