Neamțul care a arbitrat România-Olanda, acuzat pentru luare de mită! Trecutul sumbru al lui Felix Zwayer

Partida dintre România – Olanda, scor 0-3, a creat o varietate de controverse. Centralul Felix Zwayer a stârnit revoltă după anumite greșeli făcute împotriva tricolorilor. Chiar și după trecutul întunecat al arbitrului, acesta continuă să facă probleme.

Felix Zwayer, acuzat pentru luare de mită

Pentru meciul România-Olanda, UEFA a desemnat un arbitru care a fost acuzat, acum câțiva ani, pentru luare de mită. Centralul neamț a stârnit un număr mare de controverse atât în rândul jucătorilor români, cât și al suporterilor. Tricolorii au avut mai multe contre cu Felix Zwayer, una dintre ele fiind atunci când acesta a oprit incorect un contraatac al naționalei.

Timp de câțiva ani buni, Felix Zwayer a fost pe prima pagină fiind acuzat pentru luare de mită. În 2005, pe vremea când era tușier, neamțul  luase mită 300 de euro din partea altui arbitru, Hoyzer, care voia ca Wuppertaler să nu retrogradeze. Acest detaliu a fost ținut ascuns o vreme bună până în 2014, când totul a devenit public.

După ce s-a aflat, federația germane a fost judecată și criticată pentru că l-a lăsat pe acesta să arbitreze din nou, mai ales că Hoyzer era suspendat pe viață. Pe de altă parte, arbitrul a susținut întotdeauna că este nevinovat și spunea că a acceptat pedeapsa de 6 luni pentru a evita o anchetă de lungă durată.

Michael Ballack acuză arbitrajul din România – Olanda, de la EURO 2024!

Deciziile centralului Felix Zwayer au fost criticate atât de jucători, cât și de fani, pe tot parcursul meciului. Legenda fotbalului din Germania, Michael Ballack, a analizat deciziile centralului și a avut o reacție dură asupra acestuia.

Contactul nu a fost pedepsit, nici măcar verificat. Probabil pentru că a urmat imediat finalul reprizei. Pentru mine e o situație care trebuia cel puțin analizată. E clar!

Portarul dă afară unul dintre pantofii care se află în mijlocul careului. Nu știm exact cum au ajuns acolo. Este de fapt o nebunie că se află pe teren și mai ales că jocul nu a fost întrerupt.

Este o situație ciudată. Dacă sunt obiecte pe teren, jocul trebuie oprit. De ce nu intervine arbitrul video este o altă întrebare, pentru că aceasta este de fapt regula.” a declarat fostul jucător neamț.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare