„N-o omorâţi pe Simona Halep!”. Vestea vine de la Miami Open 2024 și pune lumea tenisului pe jar

Simona Halep abia aşteaptă să joace din nou în competiţiile WTA. O va întâlni, la Miami Open 2024, pe Paula Badosa, locul 80 mondial. Meciul se va disputa marți, 19 martie.

James Blake, directorul turneului de la Miami, le-a transmis un mesaj fanilor româncei. Din păcate, nu este ceea ce susţinătorii fostului nr. 1 WTA şi-ar fi dorit să audă.

Blake nu vrea presiune pe Halep

Simona Halep începe de la zero în clasamentul WTA. Românca a jucat de două ori împotriva ibericei (73 WTA), câştigând ambele confruntări, ambele în 2022. Jucătoarea noastră s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.

În cazul în care va trece de Paula Badosa, Simona Halep va juca în turul secund cu belarusa Aryna Sabalenka, numărul doi mondial.

A fost o tragere la sorţi cu ghinion pentru fostul număr unu mondial, dar James Blake, directorul turneului din Florida, a atras atenţia tuturor fanilor şi jurnaliştilor că aşteptările nu trebuie să fie mari de la româncă.

„Nu trebuie pusă presiune pe o jucătoare care nu a jucat atât de mult. Va fi determinant pentru traiectoria ei să ia lucrurile treptat şi să revină la forma normală în timp. Nu trebuie să o omorăm cu aşteptări nefondate”, a dezvăluit Blake, preluat de Eurosport, în podcastul „Served with Andy Roddick”.

Cum a reacţionat presa internaţională

Presa internaţională a deplâns soarta Simonei Halep, care a „prins” un traseu dificil la Miami Open 2024.

„Din păcate, nu a avut prea mult noroc cu tragerea la sorți, fiind nevoită să joace împotriva fostului număr 2 WTA, apoi, ar urma un potențial duel cu Sabalenka”, au scris cei de la Tennis World USA.

„La primul meci din august 2022, Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa la Miami, cu posibilitatea unei provocări și mai mari în turul următor”, au notat și cei de la tennis.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare