Despre Vladimir Putin se spune de ceva timp că ar avea doi fii cu Alina Kabaeva, o fostă practicantă de gimnastică ritmică, participantă inclusiv la diferite ediții de Jocuri Olimpice și Campionate Mondiale, în prezent în vârstă de 41 de ani.
Este vorba despre Ivan Vladimirovici Putin, în vârstă de 10 ani, și Vladimir Junior, de 4 ani. În mod evident, președintele Federației Ruse a negat în toți acești ani aceste zvonuri.
În Rusia a apărut o fotografie cu un băiat despre care se crede că ar fi fiul nelegitim al lui Vladimir Putin
Doar că acum a fost pusă în scenă o investigație jurnalistică de amploare față de acest subiect de către o publicație care se autoproclamă drept anti-Kremlin.
În această anchetă s-a pornit de la o declarație făcută în urmă cu ceva timp de Putin în legătură cu un subiect din actualitatea rusă de la acel moment, prin care s-a considerat, și se consideră în continuare, că Putin „s-a dat de gol” cu privire la această chestiune.
Concret, el a spus la acea vreme că: „Basmele noastre istorice și poveștile epice sunt reînviate. Eu însumi mă uit uneori la acestea cu plăcere împreună cu micuții mei”.
Iar acum pe un canal de Telegram a început să circule o fotografie cu un copil despre care se crede că ar fi fiul de 10 ani al dictatorului de la Moscova, în vreme ce poze cu băiatul de 4 ani nu au apărut încă în spațiul public.

De asemenea, în materialul respectiv se arată inclusiv că băiatul ar întâmpina mari probleme, din motive destul de evidente, de adaptare în societate. „El comunică cu greu cu alți copii, petrecându-și tot timpul cu paznici, guvernante și profesori”, au transmis anumite persoane din preajma lui, întrebate în legătură cu această chestiune de jurnaliștii respectivi.
Președintele Federației Ruse a refuzat de fiecare dată în ultimii ani să vorbească despre acest subiect
Discuțiile de acest gen au apărut pentru prima dată în spațiul public după ce Vladimir Putin a divorțat de soția sa. De atunci, el a fost întrebat de mai multe ori despre zvonurile respective, dar de fiecare dată a preferat să nu intre prea mult în subiect.
„Am o viață privată în care nu permit amestecul. Trebuie respectat. Îi deplâng pe cei care, cu fanteziile lor erotice, se uită în viețile altora”, a transmis el de exemplu la un moment dat.
Cât în ceea ce o privește pe Alina Kabaeva, ea chiar a câștigat o medalie de aur la gimnastică ritmică în 2004 la Atena, dar, pe de altă parte, în 2001 a fost implicată într-un scandal de dopaj, astfel încât medaliile cucerite la Campionatele Mondiale din acel an i-au fost retrase.