UTA a cedat cu scorul de 0-2 pe terenul lui Dinamo, în ultima etapă a play-out-ului din SuperLiga.
Grație acestui rezultat, Dinamo a reușit să evite retrogradarea directă, astfel că va juca împotriva celor de Csikszereda în barajul de rămânere/retrogradare din SuperLiga.
Mircea Rednic, aplaudat la final de fanii lui Dinamo
La finalul meciului, Mircea Rednic a oferit primele sale impresii. Antrenorul celor de la UTA și-a criticat elevii pentru evoluție și a anunțat că mulți dintre fotbaliști și-au jucat postul în această seară, semn că vor urma alte schimbări de lot în această vară.
„S-a văzut diferența mai ales în prima repriză, multe pase greșite. O ezitare a portarului și chiar mă bazam pe el, de asta l-am și ales. Dinamo a profitat de aceste greșeli. Au fost surprinși de agresivitatea lui Dinamo. Toată săptămâna i-am atenționat, mai ales la ședința de dimineață.
E clar că era o echipă disperată și au pus presiune pe noi. Două greșeli, două goluri în prima repriză. Noi nici nu am contat. (n.r. că a fost aplaudat de fanii lui Dinamo) Normal că performanțele pe care le-am avut ca jucători și antrenor nu pot fi șterse. Eu am transmis un mesaj clar, vreau să văd atitudine la UTA.
Mulți jucători și-au jucat postul în această seara. Eu îi știu foarte bine și nu mă joc. Mă interesa foarte mult atitudinea din ultimul meci. I-am felicitat pentru parcurs, dar voiam altceva în această seară. Au fost doar două schimbări în primul 11„, a spus Rednic.
Rezultatele finale din ultima etapă a play-out-ului:
Dinamo București – UTA Arad 2-0
FCU Craiova 1948 – FC Hermannstadt 1-3
Oțelul Galați – FC Botoșani 2-0
Politehnica Iași – Petrolul Ploiești 2-0
FC Voluntari – Universitatea Cluj 0-1
Clasament final playout
- Poli Iași – 27 de puncte (s-a salvat)
- Dinamo – 25 p (baraj)
- FC Botoșani – 25 p (baraj)
- FC Voluntari – 24 p (retrogradează)
- FCU Craiova – 22 p (retrogradează)