Mircea Diaconu a murit cu un mare regret în suflet. “Așa trebuie judecat sportul”

Actorul Mircea Diaconu a trecut în neființă la vârsta de 74 de ani, cu doar câteva zile înainte de a împlini 75 de ani, pe 24 decembrie. Cauza decesului a fost cancerul de colon, o boală grea cu care acesta s-a luptat în ultimii ani.

Pe lângă cariera sa remarcabilă în teatru și cinematografie, Mircea Diaconu era cunoscut și pentru opiniile sale despre sport, în special despre fotbal. De-a lungul timpului, actorul a oferit declarații critice, dar pline de pasiune, despre transformările acestui fenomen.

Regretul pe care l-a avut Mircea Diaconu

Mircea Diaconu și-a exprimat, în trecut, regretul că fotbalul modern s-a îndepărtat de spiritul sportiv autentic, devenind o industrie mai mult decât o competiție curată. Actorul, care în tinerețe a practicat handbal la Liceul Sportiv din Câmpulung Muscel, a recunoscut că nu a fost niciodată un mare fan al fotbalului, dar a observat cu atenție modul în care acesta a evoluat în societate.

Pentru Mircea Diaconu, teatrul și sportul aveau un element comun esențial: relația interumană. El considera că ambele domenii reflectă competiția și conexiunea dintre oameni, departe de influențele comerciale.

Diaconu povestea, de asemenea, cum, în trecut, sălile de teatru erau pline chiar și în zilele în care se desfășurau derby-uri din Liga 1 sau meciuri ale echipei naționale.

Să ştiţi că sportul şi teatrul înseamnă contact interuman. Înseamnă relaţia crudă dintre oameni. Aşa trebuie judecat sportul.

Sunt zile în care avem spectacole o dată cu marile derby-uri din campionat, sau o dată cu jocurile echipei naţionale. Colegii mei avansează atunci mica teorie că n-o să avem spectatori din cauza meciurilor. Unii dintre ei vor să sară peste zilele cu meciuri. Dar nu e aşa. Sala se umple de fiecare dată.

(N.r. Nu prea vă place fotbalul) Sincer, eu am jucat handbal la Liceul Sportiv din Câmpulung Muscel. Şi o făceam bine. Dar de fotbal ce să vă zic? Da. Mie mi se pare că fotbalul s-a separat cu durere de sport. De competiţia curată. S-a dus către industrie. Merg mulţi oameni după fotbal, dar, din păcate, nu sunt oameni de calitate. Trebuie să recunosc asta”, spunea în urmă cu mai mulți ani Mircea Diaconu, conform gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare