Mihai Stoica, anunțul final despre relația lui Elias Charalambous cu FCSB

Mihai Stoica a oferit ultimele detalii referitoare la viitorul lui Elias Charalambous la FCSB.

Mihai Stoica, despre viitorul lui Elias Charalambous la FCSB: „Indubitabil rămâne”

După cum se știe deja destul de bine, antrenorul cipriot mai are contract cu echipa roș-albastră doar până la finalul acestui sezon, iar până în prezent nu a fost făcut un anunț oficial privitor la prelungirea înțelegerii, deși ambele părți implicate în această chestiune au transmis ferm în spațiul public în ultima perioadă că își doresc să continue această colaborare.

În aceeași ordine de idei s-a exprimat și președintele Consiliului de Administrație de la campioana României acum. El a spus că nu se pune problema să nu se ajungă la un acord din cauza aspectului financiar.

„Indubitabil rămâne. I-a dat anul trecut una substanţială (n.r. mărire de salariu), nu ştiu, cred că e mulţumit cu ce câştigă acum, asta rămâne să discute agentul lui cu Gigi, dar nu cred că se pune problema. Nu a primat la el (n.r. aspectul financiar). El a venit pe mai nimic”, a spus Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.

Foto: Prima Sport

Gigi Becali: „Până la moarte rămâne cu mine!”

Recent, după cum s-a notat anterior de altfel, întrebat în legătură cu acest subiect, finanțatorul de la FCSB a oferit un punct de vedere mai mult decât clar față de această situație.

„Lui Charalambous trebuie să îi prelungeşti? Păi e toată viaţa lui… Ce să mai prelungeşti? Gata, la revedere! Până la moarte! A luat 300.000 de euro numai din prime anul acesta. Are 15.000 de euro lunar.

A luat vreo 500-600.000 de euro. El când a venit a venit pentru licenţă, pe 5.000 de euro. Până la moarte rămâne cu mine. Dacă eu iau bani, nu le dau bani şi lor?”, a spus el pentru fanatik.ro.

De asemenea, și Elias Charalambous, devenit recent cel mai longeviv antrenor de la FCSB din momentul în care clubul și-a schimbat denumirea din Steaua București, a explicat clar ce își dorește din punct de vedere profesional:

„Nu vreau să vorbesc acum cu nimeni despre nicio ofertă. Singurul lucru de care sunt interesat este echipa mea. Am spus de multe ori că sper să stau aici cât mai mulți ani. Mă gândesc doar la FCSB. Sincer, nu e momentul.

Sunt fericit aici. Eu simt că am petrecut mai mult de 2 ani la FCSB, pentru că oamenii m-au primit cu brațele deschise din prima zi. Mă bucur de fiecare moment petrecut împreună”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare