Cine este fotbalistul care l-a dezamăgit cel mai mult pe Mihai Stoica la FCSB

Mihai Stoica și-a adus aminte cu un anumit regret de parcursul mult sub așteptări înregistrat de Luis Phelipe la FCSB.

Transferat de la Poli Iași în ianuarie 2024, brazilianul în prezent în vârstă de 24 de ani nu a rezistat decât un an la echipa roș-albastră, perioadă în care a fost folosit foarte puțin și a marcat doar două goluri, deși fusese adus cu surle și trâmbițe din Copou, iar în primă fază patronul Gigi Becali s-a arătat chiar încântat de această mutare.

Mihai Stoica, despre parcursul lui Luis Phelipe la FCSB: „Am zis că am dat cea mai mare lovitură posibilă. Există jucători de antrenament și de amicale. S-a dus la Sheriff, nici ei n-au dat lovitura”

Sud-americanul a fost cedat la Sheriff Tiraspol, dar, din nefericire pentru el, nu a reușit să se impună nici acolo, chestiune care l-a determinat pe președintele Consiliului de Administrație de la campioana României să aprecieze că plecarea lui nu a reprezentat o pierdere pentru formația antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

Foto: Profimedia

„Noi aveam jucători care nu se antrenau bine, dar acum se antrenează foarte bine. Nu vreau să dau nume. Există două tipuri de jucători: cei care se antrenează cum joacă, Olaru, de exemplu. Contraexemplu, hai să dau unul vechi, Piovaccari, care nu se antrena foarte bine, dar dădea totul pe teren.

E nedrept, dar scopul e rezultatul, nu contează cum îl obții. E clar, e nedrept, dar nedrept este și că un fotbalist câștigă de cinci ori mai mult decât altul și are un aport mai mic.

Există jucători de antrenament și amicale. Luis Phelipe, cum a jucat cu LASK Linz în amical, am zis că am dat cea mai mare lovitură posibilă. S-a dus la Sheriff, nici ei n-au dat lovitura.

Ceva care contrazice orice logică e, de exemplu, Dembele la Paris. El, la Barcelona, nu și-a justificat nici o zecime din cât au dat pe el. Nici anul trecut la PSG n-a fost cine știe ce, iar anul ăsta te întrebi de ce vorbiți de Yamal și Balonul de Aur, dar nu de Dembele”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare