Mesajul lui Ianis Hagi pentru fanii lui Glasgow Rangers după ce a jucat 84 de minute în victoria cu Dundee FC

Ianis Hagi (26 de ani) a jucat 84 de minute în partida Rangers – Dundee FC (1-0), găzduită de stadionul „Ibrox Park“. Se pare că internaționalul român a devenit om de bază în echipa pregătită de Philippe Clement.

Jucătorul român a fost văzut drept salvatorul belgianului Philippe Clement, tehnicianul principal de la Rangers, care în trecut l-a supus pe Ianis unui tratament nedrept.

Hagi jr., mesaj de Sărbători

Internaționalul român a avut un mesaj pentru fanii lui Glasgow Rangers, înaintea Sărbătorilor de iarnă.

„A fost, este și va fi întotdeauna un privilegiu să joci, săptămână de săptămână, pe un stadion emblematic. La mulți ani, Ibrox! În altă ordine de idei, perioada Crăciunului să vă aducă numai fericire și bucurie vouă și familiilor voastre. Ne vedem cu toții în Boxing Day“, a postat Ianis Hagi pe Instagram.

Şucu l-ar putea lua la Genoa

Chiar Dan Șucu l-ar vrea insistent la Genoa pe mijlocaș, iar o eventuală mutare în Serie A nu ar fi deloc surprinzătoare. Răzvan Burleanu, președintele FRF, chiar l-a sfătuit pe Ianis Hagi să facă pasul într-un alt campionat, dată fiind situația actuală de la Rangers.

„Indiferent că Ianis Hagi va ajunge în Serie A sau în alt campionat puternic, cred că a confirmat deja că merită acest lucru. Are nevoie de o provocare la un moment dat, fie în această iarnă, fie la vară. Depinde de situaţia lui contractuală cu Rangers.

Ianis Hagi e pregătit să facă faţă la cel mai înalt nivel. A demonstrat de fiecare dată când a intrat la nivelul primei reprezentative şi a făcut diferenţa”, a spus Răzvan Burleanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare