Max Verstappen nu are rival în acest sezon de Formula 1! A șaptea victorie, obținută în Marele Premiu al Spaniei de „Olandezul zburător”

Max Verstappen (26 de ani), pilotul batav al celor de la Red Bull Racing, a triumfat și în Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei. Astfel, în urma acestei performanțe, olandezul a înregistrat al șaptelea succes din acest sezon competitiv.

Pe locurile doi și trei s-au clasat Lando Norris (McLaren) și Lewis Hamilton (Mercedes). George Russell, Charles Leclerc, Carlos Sainz Jr., Oscar Piastri și Esteban Ocon au fost piloții care au mai punctat în cursa de pe tărâm iberic, desfășurată la Barcelona.

Max Verstappen este de neoprit în Formula 1

Datorită succesului obținut pe circuitul catalan, desprins parcă din opera compusă de Richard Wagner, „Olandezul zburător” – poreclă pe care Max Verstappen și-a câștigat-o cu vârf și îndesat – s-a distanțat în fruntea clasamentului piloților. Dispune de 194 de puncte, iar Charles Leclerc, pilotul de pe locul secund, înregistrează un total de 138 de puncte. Lando Norris este pe trei, cu 131 de puncte.

În turul 45, batavul a fost nevoit să treacă pe la boxe, pentru a-și schimba pneurile. Lando Norris a preluat, temporar, conducerea în marea cursă de la Barcelona.

Doar trei tururi mai târziu, britanicul a trebuit să recurgă la același gest, iar Max Verstappen și-a reluat locul în fruntea Grand Prix-ului de Formula 1 al Spaniei.

  • Lando Norris a fost votat „Pilotul zilei”.
  • Max Verstappen a triumfat și în runda precedentă, în cursa de la Montreal (Canada).

VEZI ȘI: Cum a făcut rost familia lui Michael Schumacher de 4,1 milioane de euro, bani cu care să achite tratamentele fostului pilot de Formula 1

Ierarhia din Marele Premiu al Spaniei:

  1. Max Verstappen
  2. Lando Norris
  3. Lewis Hamilton
  4. George Russell
  5. Charles Leclerc
  6. Carlos Sainz
  7. Oscar Piastri
  8. Sergio Perez
  9. Pierre Gasly
  10. Esteban Ocon
  11. Nico Hulkenberg
  12. Fernando Alonso
  13. Guanyu Zhou
  14. Lance Stroll
  15. Valtteri Bottas
  16. Daniel Ricciardo
  17. Kevin Magnussen
  18. Alex Albon
  19. Yuki Tsunoda
  20. Logan Sargeant

Cursele rămase de disputat în acest sezon de Formula 1:

  • 28-30 iunie: Austria, Spielberg;
  • 5-7 iulie: Marea Britanie, Silverstone;
  • 19-21 iulie: Ungaria, Hungaroring;
  • 26-28 iulie: Belgia, Spa-Francorchamps;
  • 23-25 august: Olanda, Zandvoort;
  • 30 august – 1 septembrie: Italia, Monza;
  • 13-15 septembrie: Azerbaidjan, Baku;
  • 20-22 septembrie: Singapore, Marina Bay;
  • 18-20 octombrie: SUA, Austin;
  • 25-27 octombrie: Mexic, Mexico City;
  • 1-3 noiembrie: Brazilia, Sao Paulo;
  • 21-23 noiembrie: SUA, Las Vegas;
  • 29 noiembrie – 1 decembrie: Qatar, Lusail;
  • 6-8 decembrie: Abu Dhabi, Yas Marina.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare