Mărturie superbă a lui Edi Iordănescu la EURO 2024! Marea dorință a antrenorului „tricolorilor”, expusă înaintea meciului decisiv cu Slovacia

Edi Iordănescu (46 de ani), tehnicianul primei reprezentative de fotbal a României, a dezvăluit cum a trăit parcursul fantastic al „tricolorilor” de la EURO 2000. Atunci, naționala noastră a obținut primul succes din istorie la un Campionat European, împotriva Angliei (3-2), ajungând până în „sferturi”.

La 20 de ani depărtare, „Generația de Suflet” are ocazia de a le călca pe urme marilor fotbaliști care au îmbrăcat tricoul României la acea vreme. Elevii lui Iordănescu jr. dau piept cu Slovacia miercuri, pe 26 iunie, de la ora 19:00, la Frankfurt. Meciul face parte din runda a treia a grupei E de la EURO 2024. Avem nevoie de un rezultat pozitiv pentru accederea în fazele superioare ale glorioasei competiții desfășurate în Germania.

Edi Iordănescu impresionează la EURO 2024: „Trăiam cu entuziasm fiecare moment. Mâine nu mai este vorba despre presiune”

Selecționerul României a susținut o conferință de presă la Frankfurt, cu o zi înaintea marii confruntări cu naționala pregătită de Francesco Calzona, față de care Edi Iordănescu are un mare respect. Antrenorul „tricolorilor” a dezvăluit cum a petrecut clipele în care „Regele” Hagi, Dorinel Munteanu și compania scriau istorie la EURO 2000, ediție organizată de Belgia și Țările de Jos.

De asemenea, Edi Iordănescu a vorbit despre cum trebuie să se prezinte Stanciu, Man și coechipierii contra slovacilor, pe gazonul de pe „Deutsche Bank Park”.

(n.r. Ce făcea în timpul EURO 2000) Trăiam cu sufletul. La noi în familie, naționala reprezintă enorm. Am crescut de mic cu asta în minte, în suflet. Trăiam cu entuziasm fiecare moment. Acum, dacă sunt aici, cu siguranță că toate resursele mele le pun în luptă pentru a ieși din grupă.

(n.r. Meciul cu Slovacia) Pentru mine, Slovacia reprezintă una dintre cele mai organizate echipe de la EURO 2024, cu un antrenor pe care îl respect mult. Mâine nu mai este vorba despre presiune, oboseală. Inima naționalei trebuie să bată din nou cu tărie“, a declarat Edi Iordănescu.

„Vreau ca naționala să reprezinte un exemplu pentru toți”

Și-a continuat discursul, abordând și viitorul echipei naționale. Conform spuselor lui Edi Iordănescu, o calificare în „optimile” EURO 2024 ar reprezenta un punct de cotitură în viitorul tinerilor pasionați de fotbal.

(n.r. Viitorul, în raport cu calificarea) Vreau ca naționala să reprezinte un exemplu pentru toți. O calificare ar însemna o performanță istorică, ar lăsa exemple din care copiii să se inspire. Îmi doresc continuitatea, e altceva când ai avut un parcurs bun. Perspectivele sunt mult mai luminoase”, a mai afirmat Edi Iordănescu, în timpul conferinței de presă.

VEZI ȘI: Ce-i așteaptă pe români în Frankfurt: terenuri de fotbal plutitoare, porți de testat forța șutului, flipper gigantic și multă bere. Apariții surpriză cu Dinamo și Rapid

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare