Marius Șumudică, antrenorul Rapidului, a vorbit despre obiectivele sale ambițioase înainte de reluarea sezonului. După un cantonament intens în Dubai, giuleștenii sunt pregătiți să lupte pentru un loc în play-off și pentru câștigarea unui trofeu.
Rapid se află momentan pe locul opt în Superligă, la doar două puncte de locul șase, ocupat de Petrolul Ploiești. Primul test oficial al Rapidului în 2025 va fi împotriva Politehnicii Iași, pe 20 ianuarie, în etapa a 22-a. Până atunci, echipa lui Șumudică mai are programat un amical, pe 15 ianuarie, cu Shanghai Port, campioana Chinei.
Trofeul cu Rapid, obiectivul suprem pentru Șumudică
Fost jucător și campion cu Rapid, Șumudică consideră că un trofeu câștigat cu echipa sa de suflet ar reprezenta apogeul carierei sale de antrenor. Tehnicianul a declarat că, după un astfel de moment, nu ar mai avea alte dorințe în fotbal.
„Dacă mâine aș lua un trofeu cu Rapidul, cred că ar fi apogeul. Pentru mine n-ar mai exista nimic. Nu m-ar mai mișca nimic fotbalistic. Nu mi-aș dori absolut nimic altceva. Ar fi ținta mea numărul unu. Dacă aș reuși să fac lucrul ăsta, nici nu vreau să-mi imaginez…
Nici nu știu ce s-ar întâmpla. Îți dau cuvântul meu de onoare că nici nu știu cum aș reacționa! Nici nu știu cum aș reacționa. Nu știu. Chiar nu știu. Dar cu siguranță aș face ceva, dar nu știu. Bine, am ceva în minte.
Am ceva în minte și probabil aș anunța în direct, chiar pe stadion. Să dea Dumnezeu să iau un trofeu și vom vedea! Sau să calific echipa într-o cupă europeană. Veți vedea la momentul respectiv”, a spus Marius Șumudică, potrivit GSP.ro.
Marius Șumudică, uimit de presiunea pusă de fanii Rapidului
După mai multe încercări eșuate de a reveni la Rapid, Marius Șumudică a profitat de momentul prost al echipei din startul sezonului. Astfel, tehnicianul s-a întors la echipa sa de suflet, însă mai are de muncă pentru a obține rezultatele dorite.
Șumudică a recunoscut că a resimțit din plin presiunea din partea fanilor, iar acest lucru l-a luat prin surprindere.
„Nu m-am așteptat în nicio clipă să existe așa o presiune din partea fanilor Rapidului. Nu m-am așteptat! Și eu sunt tipul de om care spun lucrurilor pe nume. Eu niciodată n-am stat să mă ascund în ceea ce simt și sunt un tip spontan, spun lucrurilor pe nume.
Înaintea mea au fost antrenori la care, chiar dacă rezultatele nu erau OK în anumite meciuri, exista oarecare liniște până se termina partida. După care, dacă existau reproșuri sau ceva de genul ăsta, erau făcute după meci, fiindcă timp de 90 de minute bubuia galeria pe stadion. De când am venit eu, mă așteptam la altceva.
Mă așteptam și eu să am măcar același tratament. Dar acum, din minutul 20 sau din minutul 30, deja dacă o simplă pasă este dată înapoi, suntem comentați, apostrofați și echipa simte asta. Și o simt și eu. Am rămas, să zic așa, un pic dezgustat de lucrul ăsta”, a declarat Șumudică pentru gsp.ro.