Marius Șumudică a refuzat o avere ca să antreneze până pe 27 mai. Echipa tocmai rămăsese fără tehnician

Marius Șumudică, tehnician liber de conttract, ar fi avut ocazia să câştige o mică avere dacă ar fi acceptat o ofertă foarte tentantă.

Al-Tai, din Arabia Saudită, de unde a plecat Laurențiu Reghecampf, a dorit să-l angajeze pe Şumi.

Putea încasa 400.000 euro până pe 27 mai!

Antrenorul care a „ieşit” campion cu Astra în 2016 ar fi primit 300.000 de euro pentru mai puțin de două luni. Iar venitul ar fi crescut cu încă 100.000 de euro dacă echipa scăpa de retrogradare. Deci, avea ocazia să primească 400.000 de euro până pe 27 mai, scrie Digisport.

Dacă Şumudică ar fi reuşit să salveze echipa de la retrogradare, părţile s-ar fi înţeles şi pentru o prelungire a contractului, iar tehnicianul român și staff-ul său ar fi primit 1,8 milioane de euro.

Al-Tai este clasată pe locul 17 din 18 în Arabia Saudită.

Şumudică, dorit şi la CSU Craiova

Antrenorul de 53 ani se află pe lista lui Mihai Rotaru, la CSU Craiova. Din spusele sale, Şumi ar dori totuşi o experienţă în străinătate.

”În momentul de față, să fiu sincer, nu mai contează banii pentru mine. Să fiu sincer, e doar plăcerea de a antrena. E clar că nu vin de pe stradă și nu o să accept niciodată să-mi dai 5.000, 7.000 sau ceva de genul ăsta. N-o s-o fac niciodată. Nu se pune problema.

Cred că Turcia mi se potrivește, sunt un tip efervescent, câștig oamenii, dar ei trec de la o stare la alta imediat. Azi ești rege, mâine ești ‘vai mama ta’. Ești un nimeni, dacă ai pierdut un meci. Dar eu cred că voi pleca iar în Golf. La ce contacte am în momentul de față…”, a mai declarat Marius Șumudică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare