Magia lui Gică Hagi! Cum a ajuns Ionuț Cojocaru noua senzație de la Farul: „A avut mereu încredere în mine”

Așa cum s-ar fi așteptat oricum toată lumea, Gică Hagi are un merit uriaș în ascensiunea înregistrată în ultimele săptămâni de tânărul Ionuț Cojocaru, fotbalistul în vârstă de doar 20 de ani de la Farul care a marcat câte două goluri în fiecare dintre ultimele două meciuri jucate în play-off-ul Superligii de campioana României.

În partida de pe teren propriu contra celor de la CFR Cluj, el a reușit să furnizeze și o pasă decisivă de gol, iar la final a fost întrebat, din nou, în legătură cu această ascensiune neașteptată a sa.

Ionuț Cojocaru, noua senzație de la Farul, îi datorează mare parte din ascensiunea sa lui Gică Hagi

Răspunsul său l-a vizat în primul rând pe Hagi, despre care tânărul jucător a ținut să spună că i-a dat de fiecare dată încredere, chiar și în condițiile în care pe parcursul junioratului s-a confruntat cu mai multe accidentări destul de complicate și, în consecință, a evoluat puțin.

De asemenea, Ionuț Cojocaru a adus în discuție și faptul că a fost adus de „Rege” în anturajul primei echipe de la Farul cu mai mult timp în urmă, aspect care a contat decisiv în integrarea sa în actualul colectiv.

„A fost un meci formidabil, am jucat bine colectiv, eu am jucat bine, am dat gol, pasă de gol, asta trebuie să facă postul meu, să zic așa. Am avut multe accidentări la juniori, am jucat puțin, dar Mister a avut mereu încredere în mine, mă bucur că m-a băgat acum în teren. Mă antrenez de mult timp cu ei, îmi dau încredere.

Am o durere aici în spate, sper să fiu bine. Ne dorim cel mai mult, să fim cât mai sus posibil, pentru asta muncim, să ajungem în Europa. Nu avem regrete, jucăm fiecare meci la victorie, nu a fost să fim campioni anul ăsta, dar ne luptăm pentru locul doi în continuare”, a spus Ionuț Cojocaru la finalul meciului Farul Constanța – CFR Cluj 5-1. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare