Lukas Zima a dat răspunsul despre transferul la FCSB, scoțând în evidență faptul că nu îi este teamă de finanțatorul Gigi Becali.
Lukas Zima a dat răspunsul despre un posibil transfer la FCSB
Portarul celor de la Petrolul a răspuns hotărât că i-ar surâde un transfer la campioana României, în măsura în care oferta este una avantajoasă atât pentru el, cât și pentru clubul prahovean.
De asemenea, goalkeeper-ul a dezvăluit că nu are niciun fel de emoție în privința patronului de la FCSB, el fiind obișnuit cu presiunea.
„Să vină oferta bună şi pentru club iar eu sunt gata să lucrez şi cu Becali”, spune omul care a apărat aproape zece ani în Italia.
„Dacă o să aibă o ofertă bună pentru mine, iar clubul va accepta, voi merge acolo”, a declarat Lukas Zima, potrivit as.ro.
„(n.r: Nu ţi-ar fi teamă de Gigi Becali, dacă ai merge acolo?) Nu cred. Am jucat 10 ani în Italia, când presiunea era mult mai mare decât aici”, a precizat Zima.
„În 2014 am fost foarte aproape să merg la Chelsea. Eram deja acolo, dar nu ne-am mai înţeles la final”, a mai spus portarul de 30 de ani al Petrolului, potrivit aceleiași surse.
Gigi Becali susține că Petrolul Ploiești blochează transferul lui Lukas Zima la FCSB
Gigi Becali a vorbit din nou, în cursul zilei de luni, despre posibilitatea ca Lukas Zima să se transfere în fereastra de mercato din iarnă de la Petrolul Ploiești la FCSB.
În urmă cu doar câteva zile, în spațiul public a apărut informația conform căreia finanțatorul clubului roș-albastru ar fi decis să achite suma de 500.000 de euro în schimbul lui Zima, fotbalist care de asemenea i-a anunțat recent pe conducătorii clubului de pe „Ilie Oană” că nu are de gând să își prelungească înțelegerea care expiră însă în iunie 2026.
Astfel, „lupii galbeni” ar fi dispuși să îl cedeze pe acesta în iarnă, chiar dacă el a avut prestații mai mult decât solide, cu anumite excepții, din momentul în care a semnat cu Petrolul, adică din iulie 2023, pentru a mai rezolva cu banii primiți în schimbul lui câteva dintre problemele financiare întâmpinate de clubul galben-albastru în această perioadă.
În primă fază, s-a vorbit despre faptul că Becali ar urma să achite chiar de acum jumătate din suma totală de transfer, de 500.000 de euro, urmând ca restul de 250.000 de euro să fie plătit în ianuarie, atunci când era și așteptat transferul să se perfecteze.
„Zima e puțin dezamăgit că i-au promis (n.r. conducătorii Petrolului) că-i dau drumul pe 250.000 de euro și nu vor că dă CFR-ul 500.000.
Zima a zis că nu se duce la CFR, a zis că vrea să stea rezervă la FCSB. Păi peștele pe mare și tigaia pe foc!? Dacă peștele e în mare pun eu tigaia pe foc?”, a spus Gigi Becali.