Gigi Becali ar putea profita din plin de mutarea făcută în cursul zilei de miercuri de Adrian Șut, unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la FCSB.
Mijlocașul defensiv în vârstă de 25 de ani a semnat un contract cu impresarul italian Federico Pastorello, cel care îi reprezintă de asemenea de ceva timp și pe Florinel Coman și Ionuț Radu.
Gigi Becali l-ar putea ceda pe Adrian Șut în Serie A după ce mijlocașul a semnat cu impresarul italian Federico Pastorello
El este deci cel care în trecutul foarte apropiat a realizat transferurile celor doi la Cagliari, respectiv Venezia, ambele echipe din Serie A, și același lucru s-ar putea întâmpla și cu Șut la finalul acestui sezon, informează as.ro.
Internaționalul român are o cotă foarte bună în prezent, în principal după titlul din Superliga cucerit sezonul trecut alături de echipa roș-albastră și în baza parcursului foarte bun înregistrat în actuala stagiune de Europa League.
În plus, dacă el va reuși și în acest an să devină campion al României, este clar că are șanse foarte mari să devină atractiv pentru anumite echipe din Serie A.
Iar în baza relațiilor pe care Pastorello le are în fotbalul din țara sa natală, în mod evident că ar crește destul de mult șansele realizării acestui eventual transfer.
Mai mult, în acest moment Șut este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 3.8 milioane de euro, o sumă mai mult decât accesibilă în principiu pentru orice club din Italia.
Internaționalul român s-a arătat recent încântat de o astfel de posibilitate
Bineînțeles că aici ar urma să conteze foarte mult și modul în care Gigi Becali va negocia pentru această posibilă mutare, fiind știut foarte bine faptul că patronul de la FCSB obișnuiește să joace destul de dur atunci când vine vorba despre astfel de chestiuni.
De exemplu, chiar recent el a transmis în spațiul public faptul că în prezent nu vede echipa roș-albastră fără Adrian Șut, semn că nu ar avea de gând să se despartă de el în viitorul apropiat decât în cazul unei oferte de nerefuzat.
„Cu oricine se poate, dar fără Șut nu se poate. Fără Tănase, fără Bîrligea, fără Chiricheș, dar fără Șut nu se poate. Nici nu vreau să mă gândesc”, a spus Becali.
Pe de altă parte însă, cu ocazia unui interviu acordat pentru o publicație din străinătate, în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea unui transfer în Vestul Europei, Adrian Șut s-a declarat destul de încântat de un astfel de scenariu:
„Desigur, fiecare jucător vrea să facă următorul pas în carieră și să confirme. În primul rând, află dacă poate face față și la un nivel superior. Acesta este și unul dintre obiectivele mele.
Dar până atunci, trebuie să fiu 100% concentrat aici și să dau totul pentru a ajuta echipa să câștige un alt titlu. Sper să devin un jucător obișnuit în echipa națională și să mă calific la Campionatul Mondial de anul viitor.
În afară de asta, scopul meu este să performez foarte bine în meciurile viitoare pentru a atrage un transfer în străinătate la un nivel superior”.