Lovitura de maestru care o readuce pe Simona Halep pe harta tenisului mondial! Cu cine a reușit să semneze românca!

Simona Halep bifează un nou succes. Nu pe terenul de tenis, ci în lumea afacerilor. Fostul nr.1 WTA a semnat un contract de la care speră impresionante câştiguri financiare.

Jucătoarea noastră a bătut palma cu un gigant mondial în industria de management și marketing, „International Management Group” (IMG).

Lider în industria divertismentului mondial

Cu ce se ocupă IMG? Este cea mai importantă companie din lumea sportului și lider incontestabil în industria divertismentului mondial, anunţă fanatik.ro.

Românca a reziliat contractul cu „We Sport”, agenția suedeză alături de care a început colaborarea la recomandarea fostului său antrenor, francezul Patrick Mouratoglou.

Un cuvânt greu de spus în alegerea Simonei Halep de a semna cu IMG l-a avut Howard Jacobs, un avocat care a ajutat-o pe jucătoarea noastră în procesul de la TAS, din cazul suspendării.

Astfel, Simona Halep se alătură unei liste de top a jucătorilor de tenis aflați sub contract cu IMG. Această firmă colaborează cu toate cele patru turnee de Grand Slam: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, mai anunţă sursa amintită.

Şi alţi sportivi impotanţi de la nivel mondial au semnat cu IMG: Novak Djokovic, Rafael Nadal, Serena și Venus Williams, Victoria Azarenka, Casper Ruud, Qinwen Zheng, Maria Sharapova, Na Li sau Alex de Minaur.

Acum, Simona Halep se află la a 4-a companie de marketing și management din carieră după colaborarea cu agenția Virginiei Ruzici, „Lagardere Sports” și „We Sport”.

Simona Halep va juca la Madrid Open 2024

Jucătoarea noastră se pregăteşte pentru un nou meci oficial, după cel de la Miami Open 2024, când a fost învinsă de Paula Badosa. Românca va participa la Madrid Open 2024, turneu pe zgură ce va avea loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.

Tragerea la sorți pentru stabilirea tabloului în proba de simplu va avea loc duminică, 21 aprilie, la ora 19:00, iar tabloul principal la dublu va fi anunțat marți, 23 aprilie. Aşadar, duminică seară, Simona Halep îşi află adversara.

Primele două wild carduri pentru tabloul principal au fost acordate fostelor jucătoare numărul 1 mondial și campioanelor de Grand Slam Caroline Wozniacki și Simona Halep.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare