Lovitura de grație pregătită de Dan Petrescu în secret la CFR Cluj, devoalată de Mihai Stoica! Ce super-transfer urmărește antrenorul „feroviarilor”

Dan Petrescu (56 de ani), noul antrenor de la CFR Cluj, are în vedere un transfer spectaculos pe banca „feroviarilor”, iar Mihai Stoica, președintele CA de la FCSB, l-a dat de gol pe „Bursuc”. Oficialul roș-albaștrilor este de părere că se pregătește o revenire importantă în cadrul grupării din Gruia, ulterior încheierii actualei stagiuni, în care CFR Cluj țintește locul doi, în vederea participării în cupele europene.

Ultima etapă din play-off-ul SuperLigii a adus un eșec usturător pentru clujeni, pe terenul Farului. Trupa „Regelui” s-a impus categoric, scor 5-1, trecând pe poziția secundă (32 puncte), la un singur punct în fața CFR-ului. Louis Munteanu (min. 22), Ionuț Cojocaru (min. 41, min. 78), Constantin Grameni (min. 67) și Cristi Ganea (min. 83) au marcat pentru Farul, în timp ce Philip Otele (min. 76), vedeta din Gruia, a înscris golul de onoare al „feroviarilor”.

Dan Petrescu îl aduce pe Yuri înapoi la CFR Cluj, potrivit spuselor lui Mihai Stoica

Dan Petrescu a ajuns la un acord în privința noului său contract cu CFR Cluj. Potrivit informațiilor apărute recent în spațiul public, tehnicianul de 56 de ani a semnat noua înțelegere chiar din mașină. „Bursucul” ajunge, astfel, la al patrulea mandat pe banca trupei din Gruia. Antrenorul a cucerit patru titluri de campion alături de CFR Cluj.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, este convins de faptul că Dan Petrescu va încerca să îl aducă înapoi la Cluj pe Matias Yuri, fundașul central brazilian care a ajuns la Neftchi Baku, club pregătit în trecut de „Briliantul” Mutu.

„Cred că Petrescu o să facă eforturi să îl aducă pe Burcă înapoi (n.r. râde). Dar sunt sigur că dacă semnează, primul transfer va fi Yuri. Am curaj să fac pariu. Nu știu dacă va fi primul transfer, dar sunt sigur că Yuri va juca din vară la CFR dacă Petrescu se întoarce”, a transmis oficialul roș-albaștrilor, conform orangesport.ro

Dan Petrescu este cel care l-a adus pe Yuri la CFR Cluj, în iarna anului 2022. Brazilianul a îmbrăcat tricoul vișiniu până în iulie 2023, apoi fiind transferat de Neftchi Baku, în schimbul a 400.000 de euro.

Căpitanul CFR-ului, fără milă după înfrângerea catastrofală de la Ovidiu: „Nu merităm acest tricou!”

Mario Camora (37 de ani), experimentatul fundaș de bandă al clujenilor, a discutat despre meciul din etapa a 5-a a play-off-ului, disputat la Ovidiu. După cum aminteam anterior, CFR Cluj a fost zdrobită de Farul, scor 1-5. Căpitanul „feroviarilor” s-a arătat extrem de dezamăgit, punând „tunurile” pe coechipierii săi.

„Ne facem cu toții de rușine. Nu ne trezim! Degeaba face patronul eforturi. Astăzi nu am intrat bine în meci, în nicio repriză. După ce au ratat câteva ocazii, am avut și noi șansa noastră prin Otele. Putea fi alt meci. E greu dacă nu o bagi în poartă. Orice atac al lor era un pericol. Nu se poate așa ceva!

Nu merităm niciunul să purtăm acest tricou. Să ne fie rușine, ar trebui să nu mai ieșim din case. Patronul a spus că a semnat (n.r – Dan Petrescu), dar încă nu a venit la noi în vestiar. Din vară va fi aici. Nu vreau să vorbesc despre asta, mai avem câteva etape. Trebuie să ne trezim, mai avem un obiectiv. Dacă nu ne trezim, terminăm pe locul 6″, a transmis Mario Camora, ulterior eșecului contra Farului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare