Laudele pentru Radu Drăgușin nu contenesc, după meciul cu Aston Villa! Jurnaliștii englezi sunt convinși: „Va căuta acum să contribuie constant până la Euro 2024”

Radu Drăgușin (22 de ani), fotbalistul român din Premier League, a jucat pentru Tottenham împotriva lui Aston Villa, fiind introdus pe teren în urma accidentării lui Micky van de Ven, un alt tânăr de perspectivă din tabăra pregătită de Ange Postecoglou. Tottenham s-a impus categoric, scor 4-0, iar prestația lui Radu Drăgușin a fost apreciată de presa din Marea Britanie.

Românul s-a aflat pe teren pentru 50 de minute, fiind introdus în debutul părții secunde a întâlnirii. Și antrenorul a avut cuvinte de laudă pentru jocul lui Radu Drăgușin, pe lângă fanii clubului londonez.

Radu Drăgușin i-a convins pe englezi, după duelul cu Aston Villa

La finalul partidei cu Aston Villa, fundașul român a mers la Micky van de Ven, pentru a se interesa de starea acestuia de sănătate. Conform spuselor lui Florin Manea, fotbalistul olandez i-ar fi comunicat lui Drăgușin faptul că este vorba despre o întindere ușoară, care nu ar trebui să îl țină la distanță de gazon pentru prea mult timp.

Dat fiind contextul actual, Radu Drăgușin are mari șanse să fie numit titular și pentru partida cu Fulham, care va avea loc sâmbătă, ora 19:30, în cadrul rundei cu numărul 29 din Premier League.

Evoluția românului din întâlnirea cu Aston Villa nu a fost trecută cu vederea de presa din Anglia, iar cei de la Foootball London consideră că Radu Drăgușin are toate calitățile necesare pentru a putea fi titular la Tottenham. În același timp, englezii sunt de părere că fundașul român va primi șanse mai multe din partea lui Ange Postecoglou, având în vedere accidentarea lui Micky van de Ven. Totodată, jurnaliștii din Londra au afirmat că Radu Drăgușin va trage tare, pentru a se pregăti pentru Euro 2024.

  • Tottenham ocupă poziția cu numărul cinci în Premier League, cu un total de 53 de puncte, la două în spatele celor de la Aston Villa.

Ce au anunțat cei de la Footbal London: „Va căuta să contribuie până la Euro 2024”

„Drăgușin a părut foarte confortabil cu Romero alături și a demonstrat tuturor că Spurs are un jucător care se poate integra oricând este nevoie. A fost foarte liniștit cu mingea la picior, 34 de pase dintre cele 39 fiind reușite. A blocat două mingi, a recuperat de două ori, a respins o dată și a avut o intercepție în victoria cu 4-0. A fost o zi mare pentru club având în vedere victoria importantă în lupta pentru top 4, dar și o zi uriașă pentru Drăgușin.

Drăgușin va căuta acum să contribuie constant până la EURO 2024, când va reprezenta România, însă totul poate depinde de data la care Van de Ven va putea reveni pe teren. Urmează meciul cu Fulham de sâmbătă, iar ulterior două săptămâni de pauză pentru meciurile echipelor naționale.

Dacă va exista orice urmă de îndoială în legătură cu starea de sănătate a lui Van de Ven pentru meciul cu Fulham, cea mai bună variantă pentru Tottenham ar fi să îi ofere suficient timp olandezului pentru a se recupera complet, iar la meciul cu Luton, primul după pauză, să fie apt. Dacă până acum era o problemă majoră când unul dintre Romero sau Van de Ven lipsea, acum există o rezervă capabilă pe care Tottenham se poate baza”, au scris englezii, după prestația lui Drăgușin.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare