Ion Țiriac, șocat de decizia luată de Simona Halep după verdictul favorabil primit la TAS: „Vai de mine și de mine!”

Ion Țiriac s-a arătat șocat de decizia luată de Simona Halep la scurt timp după ce jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani a primit un verdict favorabil din partea TAS în speța de dopaj în care a fost implicată.

După ce i s-a redus suspendarea la doar nouă luni și a primit astfel dreptul de a reveni în circuitul mondial cu efect imediat, sportiva din Constanța a hotărât să dea în judecată compania canadiană care a produs acel supliment nutritiv dovedit ulterior a fi contaminat cu roxadustat, solicitând daune în valoare de 10 milioane de dolari.

Ion Țiriac s-a arătat contrariat de faptul că Simona Halep nu a solicitat daune mai consistente din partea firmei canadiene care a produs suplimentul contaminat cu roxadustat

Miliardarul român este însă de părere că suma la care s-ar ridica prejudiciul generat de toată această situație pentru imaginea fostului lider WTA ar fi mult mai mare de atât.

Fostul tenismen a apreciat că suma corectă pe care ar fi trebuit să o solicite Simona Halep ar fi fost de 100 sau chiar 200 de milioane de dolari, inclusiv prin prisma faptului că sportiva ar urma să fie nevoită să achite sume mai mult decât considerabile pentru consilierea juridică din această speță.

„Să vedem ce se întâmplă în viitor cu procesul intentat companiei producătoare. Ce va face Halep și cine o va sfătui din punct de vedere legal… La fel, ce se întâmplă cu echipa ei, cu fabricantul produsului (n.r. de la care Simona a cerut 10 milioane de dolari).

L-a dat în judecată pe fabricant în Statele Unite, nu în România sau la Cioflingeni sau în Congo. Trebuia să-l dea pentru 100-200 de milioane, nu pentru zece milioane. Mizilic așa, zece milioane?!

Zece milioane a luat fătuca aia canadiancă (n.r. Eugenie Bouchard), care a căzut în vestiar la US Open. Nu mai joacă acuma, face modă. A căzut acolo, s-a lovit puțin, iar Federația Americană i-a dat zece milioane ca să nu-i dea în judecată!

Trebuia să le ceară mai mulți bani, vai de mine și de mine! Atenție! Un bun avocat în Statele Unite costă între 1.200 și 1.500 de dolari pe oră. Adică dacă scrie o scrisoare ți-a luat o mie de dolari cel puțin.

Câteva mii de ore sunt milioane bune de dolari… Zeci de milioane?! Îți iei riscul? Poți să plătești? Halep poate să plătească! Merită? Poate merită sau nu merită.

Sunt foarte puțini avocați buni, iar eu cunosc doi în Statele Unite. Unul care pe mine m-a costat când am dat ATP-ul în judecată. Milioane, milioane, milioane… Dar sunt și avocați care spun «Bă fato, eu cred că tu ai dreptate. Hai să facem o afacere împreună. Împărțim ce câștigăm». Sau poate vrei doar un dolar daune morale”, a spus Ion Țiriac, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare