Interes major pentru Cristi Chivu! Decizie dificilă pentru fostul campion al Europei, care dispune de nenumărate oferte

Cristi Chivu (43 de ani), antrenorul celor de la Inter Primavera, se bucură de faptul că mai multe echipe ale Europei îl doresc, în urma performanțelor obținute pe banca tehnică a formației de tineret a campioanei Italiei.

Fostul „tricolor” a reușit să o claseze pe Inter Primavera pe prima poziție a clasamentului la finalul sezonului regulat. Chivu și-ar dori să se îndrepte, în viitorul apropiat, către seniori.

Cristi Chivu, dorit în trei țări!

Ajax și-a exprimat deja interesul pentru serviciile tehnicianului român. Singura problemă este că legendarul club din Amsterdam ar dori să-i ofere lui Chivu un post de secund pentru început.

Având în vedere acest context, negocierile dintre fostul fundaș al naționalei României și „lăncieri” au picat. Potrivit jurnaliștilor batavi, Cristi Chivu ar fi solicitat un salariu mult peste puterile financiare ale șefilor lui Ajax.

„Ajax ar vrea să aducă în staff și un fost jucător, cineva care să știe cum e să câștigi Champions League, însă românul Cristi Chivu s-a dovedit prea scump”, au notat oamenii de presă din Olanda

Planul celor de la Ajax era următorul: Cristi Chivu ar fi urmat să fie secundul lui Franceso Farioli, care va veni de la Nice (Franța), timp de două sezoane. Ulterior, românul ar fi fost desemnat antrenor principal, odată cu startul stagiunii 2026-2027.

Presa din Italia anunță că antrenorul din România dispune de trei oferte la acest moment, din Italia, Olanda și dintr-o altă țară. Nu sunt cunoscute detalii decât în ceea ce privește interesul lui Ajax. Iubitorii „sportului rege” vor urmări cu interes situația lui Cristi Chivu, care va fi nevoit să facă o alegere în curând.

Chivu este fostul căpitan al lui Ajax

Interesul grupării din capitala Olandei nu este deloc întâmplător, dat fiind trecutul lui Chivu din cariera de fotbalist. Acesta a evoluat în tricoul lui Ajax pe o perioadă de patru sezoane, între 1999 și 2003. Fostul apărător „tricolor” fusese chiar desemnat căpitan la un moment dat.

Pe parcursul experienței sale alături de „lăncieri”, Chivu a cucerit trei trofee. Vorbim despre un titlu de campion în Eredivisie, o Cupă și o Supercupă a Olandei.

  • În stagiunea 2001-2002, românul a fost numit „Jucătorul Anului”.

CITEȘTE ȘI: Un fost coechipier al lui Cristi Chivu de la Ajax, implicat într-un accident teribil! Fratele său a murit într-o clipită! Care este starea fostului campion olimpic

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare