Incredibil! Dorinel Munteanu, răpus de presiunea „loteriei” loviturilor de departajare din finala Cupei României! Ce a făcut antrenorul Oțelului după primele două serii

Dorinel Munteanu nu a făcut față presiunii loviturilor de departajare de la finala Cupei României dintre Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați, disputată la Sibiu.

După doar două serii, la scorul de 1-1, descumpănit de faptul că un jucător al său a ratat, antrenorul formației moldovene a plecat spre vestiare. Ulterior, spre finalul execuțiilor, fostul component al „Generației de Aur” a revenit, fiind suprins de camerele TV înapoi pe banca tehnică.

Dorinel Munteanu nu a putut privi în întregime „loteria” loviturilor de departajare de la finala Cupei României dintre Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați

Se poate spune că Dorinel a simțit cumva că nu se va termina bine pentru echipa sa. La scurt timp după ce s-a întors la marginea terenului, Corvinul Hunedoara a reușit să se impună la această „loterie”, scor 3-2. La finalul celor 120 de minute, scorul a fost 2-2, așa cum s-a întâmplat și după primele 90 de minute.

„Trebuie să ținem cont că suntem în fața finalei Cupei României. Atât echipa noastră, cât și adversarul de mâine își dorește să facă un meci mare. Seriozitatea cu care s-a abordat fiecare partidă spune foarte mult.

Din punctul meu de vedere, mâine se întâlnesc, nu surprizele acestei competiții, pentru că atât noi cât și Corvinul nu primeam nicio șansă la începutul sezonului, ci cele mai în formă echipe din această competiție.

Va fi un meci foarte greu. Corvinul e o echipă dificilă și foarte bine organizată. Trebuie să ne impunem în acest joc. Programul din SuperLigă a fost infernal. Am încredere în echipă și cred că băieții vor aborda jocul cu mare încredere. Ne dorim foarte mult acest trofeu, chiar dacă vom juca 90 sau 120 de minute.

Nimeni nu ne dădea nicio șansă! Am avut doar adversari redutabili pe parcursul competiției. Suntem o finalistă meritată. Oțelul a arătat foarte bine și în meciul din ultima etapă. Noi știm ce jucăm și nu știu dacă are cineva vreun motiv de îndoială de valoarea noastră. Am jucat bine în campionat și suntem în finala cupei acum.

E competiția surprizelor. Vrem ca noi să fim surpriza, care ridică trofeul la final. Corvinul e o combinație între experiență și elanul tineresc al jucătorilor. Îmi lipsește acest trofeu pentru că nu l-am câștigat nici ca jucător, și nici ca antrenor. Vreau să aduc trofeul la Galați”, a spus Dorinel Munteanu la conferința de presă premergătoare acestei partide.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare