Imagine rară! Tații lui Mbappe și Haaland, împreună la meciul Real Madrid – Manchester City

Miercuri seara, Real Madrid s-a impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la Manchester City, în manșa retur din play-off-ul optimilor de finală din Champions League.

Wilfrid Mbappe și Alfie Haaland s-au întâlnit în tribune la Madrid

Kylian Mbappe și Erling Haaland sunt considerați doi dintre cei mai importanți fotbaliști ai momentului. În meciul de aseară însă, starul francez a fost cel care a strălucit și a calificat-o, practic, de unul singur pe Real Madrid, grație celor trei goluri marcate.

Chiar dacă există o rivalitate evidentă între Kylian Mbappe și Erling Haaland, tații celor doi au oferit imaginea serii în tribune. Wilfrid Mbappe și Alfie Haaland s-au îmbrățișat și au fost foarte zâmbitori, iar fotografie s-a răspândit rapid în mediul online.

Pep Guardiola, fără replică în fața rivalei Real Madrid

Cu un trecut important la Barcelona, Pep Guardiola nu a putut face prea multe în fața rivalei Real Madrid în acest sezon de Champions League. Manchester City a fost învinsă în dublă manșă de trupa lui Carlo Ancelotti, iar tehnicianul spaniol a recunoscut superioritatea adversarilor.

Guardiola a dezvăluit că Real Madrid a dominat-o pe Manchester City la toate capitolele, lucru care s-a văzut și pe tabela de marcaj. 6-3 la general a fost scorul dintre cele două formații.

”Nu am putut face față fizicului și ritmului pe care îl au, de aceea am cerut mult calm cu mingea. Dar am primit gol la prima acțiune, nu ne-am apărat bine, așa că a fost mai dificil.

Trebuie să acceptăm, cea mai bună echipă a câștigat, felicitări Real Madrid și acum să ne concentrăm pe Premier League. Am avut o jumătate de oră bună, 35 de minute în prima manșă, în rest ne-am chinuit”, a spus Pep Guardiola după meci.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare