Ianis Hagi primește o nouă șansă. Ce echipă din Peninsula Iberică vrea să-l ajute să-și salveze cariera

Ianis Hagi nu mai este dorit la Deportivo Alaves, dar nici cei de la Glasgow Rangers nu mai vor să-i acorde prea multe șanse. Salvarea lui ar putea să vină de la o altă echipă din Peninsula Iberică, după ce oficialii lui Boavista s-au interesat de el. Negocierile sunt însă dificile, din cauza salariului internaționalului român.

Ianis Hagi, în negocieri cu Boavista

Ianis Hagi este în mare pericol să rateze Campionatul European de Fotbal de anul acesta. Fiul „Regelui” este rezervă la Deportivo Alaves și Edi Iordănescu a spus de mai multe ori că jucătorii care nu sunt titulari nu vor ajunge la turneul final din Germania. Hagi junior se încadrează în acest scenariu sumbru, după ce în ultimele cinci partide nu a jucat decât în două și a adunat 19 minute.

Ianis Hagi a vrut să se întoarcă în această iarnă la Glasgow Rangers, dar negocierile dintre oficialii clubului scoțian și cei din Spania nu s-au finalizat. În vară ar trebui să se întoarcă la clubul cu care are contract, dar antrenorul Philippe Clement nu este impresionat de el și nu mai vrea să-l păstreze în lot. Sport.ro susține că Ianis Hagi ar putea să primească o nouă șansă în carieră, după ce oficialii lui Boavista s-au interesat de el. Echipa se află pe locul 11 în prima ligă din Portugalia, iar șefii clubului vor să-l împrumute un an, începând din această vară, „de probă”, înainte să-l cumpere.

Salariul lui Ianis Hagi, marea problemă de la negocierile cu portughezii

Cea mai mare problemă în calea acestei afaceri este salariul jucătorului. Ianis Hagi câștigă anual 1,3 milioane de euro, iar în acest moment spaniolii plătesc 700.000 de euro, în timp ce media echipei este undeva la 500.000 de euro. Această informație a provocat rumoare în lotul lui Deportivo Alaves. Fanii și jurnaliștii se tem că sunt bani aruncați pe fereastră.

„Pe scurt, Deportivo Alaves a folosit în acest sezon jucători împrumutați care au oferit un plus echipei lui Luis García. Pe lângă aparițiile notabile ale lui Samu, Marín și Sola, echipa îi are și pe Simeone, respectiv Hagi, care așteaptă cu nerăbdare ocazia de a-și demonstra întregul potențial.

Italo-argentinianul rămâne în plan secund, în timp ce românul a fost cu mult sub așteptări de fiecare dată când a primit șansa”, au notat jurnaliștii de la noticiasdealava.

Ianis Hagi nu are niciun gol marcat pentru Alaves în cele 16 meciuri de campionat.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare