Ianis Hagi debordează de optimism înainte de EURO 2024, în ciuda jocului slab făcut în Ghencea! Care ar fi marele plus după România – Bulgaria 0-0

Ianis Hagi s-a arătat foarte optimist în perspectiva participării la EURO 2024, în ciuda faptului că România a obținut doar un rezultat de egalitate, scor 0-0, în meciul amical cu Bulgaria și în linii mari nu a prestat un fotbal de mare calitate.

Mijlocașul ofensiv de la Rangers s-a declarat mulțumit de acest „test”, așa cum l-a catalogat el, prin prisma faptului că el și coechipierii lui au avut ocazia de a bifa din nou câteva minute pe teren la un nivel cât de cât ridicat și, de asemenea, pentru că „tricolorii” au putut iar să fie alături unii de alții după cele două partide de verificare de la finalul lunii martie, cu Irlanda de Nord și Columbia.

Ianis Hagi, după România – Bulgaria 0-0, penultimul meci înainte de EURO 2024: „Orice minut contează, ăsta ar fi plusul”

În încheiere, în stilul caracteristic, fiul lui Gică Hagi a subliniat o dată în plus că este extrem de entuziasmat de oportunitatea de a-și reprezenta țara la un Campionat European.

„Un test pentru noi, după o săptămână grea de antrenamente, a fost bine să ne vedem din nou pe teren după două-trei luni. Minutele pentru fiecare jucător, orice minut contează, ăsta ar fi plusul, minutele și că ne-am văzut din nou, am avut o săptămână de antrenamente, unii mai mult, alții mai puțin.

La fotbal nu e ca la matematică, nu avem procente. Mai avem încă o săptămână aici în țară și apoi cu gândul la Campionatul European. A fost o săptămână grea, s-a și încărcat, unii au terminat mai devreme campionatele. A manageria chestia asta nu e deloc ușor. Mai avem un test acum peste 3 zile. Suntem pozitivi, optimiști, de abia așteptăm să fim acolo, numărăm zilele, orele, ne vedem bine la antrenamente, ne simțim bine, energia este sută la sută asupra Campionatului European, suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem și încercăm să ținem steagul sus.

Pentru mine, încerc să dau cât mai mult pentru echipa națională, să reprezentăm România așa cum merită, acesta este gândul meu, mental sunt concentrat numai la Campionatul European”, a spus Ianis Hagi la Prima TV după meciul amical România – Bulgaria 0-0.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare