Ianis Hagi a stârnit hohote de râs la nunta sa! Ce a spus când a fost întrebat despre finala EURO 2024

Ianis Hagi s-a căsătorit cu Elena Tănase în cursul zilei de duminică, când s-a disputat și finala EURO 2024 dintre Spania și Anglia, pe „Olympiastadion” din Berlin.

După ceremonia religioasă care s-a desfășurat la biserica Sf. Visarion din Capitală, a urmat petrecerea organizată la Palatul Știrbey din Buftea.

Ianis Hagi, declarația serii, chiar de la nunta sa, despre finala EURO 2024 dintre Spania și Anglia: „România nu joacă, de ce să ne uităm?”

Înainte de startul distracției, internaționalul român în vârstă de 25 de ani a stat puțin de vorbă cu reporterii prezenți la acest eveniment. Printre altele, el a fost întrebat și despre meciul din capitala Germaniei, iar răspunsul său a fost unul menit să genereze amuzament printre cei prezenți la fața locului în acele momente.

„Am avut o echipă în spatele nostru care a muncit mult şi a avut grijă de noi, să iasă cum ne-am dorit. Le mulţumim celor de la Palatul Ştirbey. O echipă întreagă, toţi au fost implicaţi şi totul a decurs foarte bine.

Îi aşteptăm pe toţi cu drag, fiecare e special. (N.r. Vor veni Adelina şi Cristi Chivu) Îi aşteptăm pe fiecare în parte. Cei care nu pot veni au probabil motive, dar ştim că sunt alături de noi. Colegii mei…vacanţa lor e foarte scurtă, cu siguranţă s-au gândit şi la ei, dar ştim că sunt cu gândul la noi, contează şi familia.

România nu joacă, de ce să ne uităm la meci (n.r. râde)? Noi suntem cu dansul, cât se cântă, noi dansăm”, a spus Ianis Hagi în direct la Antena 3, citat de digisport.ro.

Ce a avut de spus soția internaționalului român cu ocazia acestui eveniment cu totul special: „E cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum”

Cu aceeași ocazie, noua doamnă Elena Hagi a oferit de asemenea o scurtă reacție în legătură cu cel mai fericit eveniment din viața ei de până acum.

„E cea mai frumoasă zi din viaţa mea de până acum, sunt foarte fericită. Am spus Da în faţa lui Dumnezeu, înseamnă mult pentru noi. Sunt sigură că totul este perfect, abia aştept să văd ce ne rezervă viitorul”, a spus și soția fotbalistului care încă aparține de Rangers, deși viitorul său profesional este destul de incert în acest moment.

Cu doar două zile înainte de acest eveniment, Ianis Hagi a fost prezent în tribunele stadionului din Ovidiu pentru a urmări de la fața locului meciul Farul Constanța – Unirea Slobozia 0-1 din prima etapă a noului sezon de Superliga.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare