Helmut Duckadam, legenda Stelei ’86, „aruncat ca o măsea stricată”. Ce le reproşează „militarilor” la 38 de ani de la triumful de la Sevilla

Helmut Duckadam (65 de ani) este principalul personaj căruia Steaua îi datorează câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. Cele patru lovituri de departajare apărate de portarul roş-albaştrilor l-au trimis pe acesta direct în legendă.

Cu toate acestea, evenimentele ulterioare de la clubul din Ghencea l-au descumpănit pe Duckadam.

Steaua, nerecunoscătoare faţă de legendarul portar

Helmut Duckadam a refuzat să participe la evenimentul de marţi, de la Cercul Militar, unde foşti jucători şi membri ai staff-ului Stelei, generaţia 1986, s-au strâns pentru a sărbători 38 de ani de la momentul Sevilla.

„Cu siguranță, unii colegi s-au supărat că nu am mers, dar bunicul meu avea o vorbă: te iert, dar nu pot să uit. Eu nu pot uita ce mi-a făcut mie clubul Armatei. În 38 de ani, nu am primit nici măcar un semn de la ei și am trecut prin perioade grele.

Să-mi fi oferit și mie un loc de muncă, cum am văzut că se poate oferi la foarte mulți care au activat de-a lungul timpul în cadrul CCA. Nu am avut niciodată această ofertă. Faptul că am fost aruncat la un moment dat ca o măsea stricată, la doar câteva luni de la finala de la Sevilla… pentru acest lucru nu îi pot ierta, nu pot merge să mă afișez.

În ’94 am fost nevoit să mă angajez, să apelez la cei de la Dinamo, la rivala istorică, pentru a mă angaja la Poliția de Frontieră. Am lucrat 7 ani la Poliția de Frontieră de la Nădlac! Eu sunt pensionar MAI în loc de pensionar MApN.

Cu siguranță aș fi acceptat scuzele. De iertat, am iertat, dar nu am cum să uit! Am trăit ani grei, am fost jucător-președinte la Vagonul Arad, am crescut câini și nu am primit un telefon. În tot angrenajul clubului nu puteam fi și eu o piesă acolo? Să fiu antrenori de portari, să trasez terenul, nu știu, orice. Dar nu mi s-a oferit nimic!”, a afirmat Duckadam la Digisport.

Victor Pițurcă, tranşant în duelul Steaua – FCSB

Victor Piţurcă, fost atacant al Stelei în anii ’80, afirmă tranşant că nu există niciun dubiu: Cupa Campionilor Europeni aparţine celor de la CSA Steaua.

”De la FCSB cine își revendică (n.r. trofeul)? Eu știu un lucru, că această echipă (n.r. câștigătoare) a fost echipa Armatei și aș vrea să rămână întotdeauna așa.

În următoarea sută de ani nu cred că se poate întâmpla această performanţă, deoarece jucătorii tineri pleacă. Cum răsare unul, e cumpărat de echipe puternice, care stau foarte bine financiar. Ar trebui să fie un super-miliardar să investească, dar nici așa nu cred că ar fi foarte mulți jucători interesați să vină în campionatul nostru”, a spus Piţurcă la evenimentul de la Cercul Militar din București.

Emeric Ienei, uitat de stelişti

Emeric Ienei a fost uitat de apropiaţii din fotbal. Sandu Boc, prieten al fostului mare tehnician, păstrează legătura aproape zilnic cu Ienei.

„Am vorbit acum câteva minute cu el, nu l-a sunat nimeni azi. Ştia ce zi este, că e 7 mai, că sărbătorim Steaua 1986, dar nu l-a sunat nimeni dintre foştii elevi, foştii colaboratori. Cel puţin, nu până la ora asta. Cine ştie… Poate n-au vrut să-l deranjeze.

Totuşi, a primit un telefon de la Bucureşti, poate de la clubul Steaua, nu pot preciza sigur, şi i s-a transmis că peste 2 ani, când vom sărbători 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, se va organiza o festivitate la Casa Centrală a Armatei, când va fi invitat şi el.

Emeric Ienei poate veni la Bucureşti, merge cu maşina, nu ar fi o problemă”, a declarat Sandu Boc pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare