Neil Lennon (52 de ani) a ajuns la București și urmează să fie anunțat la Rapid, dacă negocierile nu vor fi blocate pe ultima sută de metri. Sport pe Surse a prezentat în exclusivitate negocierile dintre cele două părți și a anunțat că numirea nord-irlandezului este iminentă.
Rapid se pregătește pentru ultimul meci al sezonului. Derby-ul cu FCSB va fi și un punct de cotitură în istoria recentă a clubului. Dan Șucu și compania au decis schimbarea strategiei. Bogdan Lobonț va fi out, iar clubul va merge pe mâna unui tehnician străin. Sport pe Surse a informat că acesta va fi anunțat imediat după derby-ul de duminică seara, cu FCSB.
Neil Lennon a ajuns la București pentru a semna cu Rapid
Fostul manager al lui Celtic a ajuns duminică la București, conform Sport.ro, și urmează să aibă o ultimă întâlnire cu reprezentanții Rapidului.
Dacă totul va decurge normal între cele două părți, tehnicianul va fi anunțat imediat după derby-ul cu FCSB.

Informația a fost dezvăluită în exclusivitate de Victor Angelescu, într-un dialog cu Sport pe Surse.
”O să facem un anunț din partea clubului la momentul potrivit, când o să avem antrenor.
O să fie pus după meciul cu FCSB noul antrenor. Semnăm contractul, vom face conferința de presă, acum nu facem nicio declarație”, a declarat Victor Angelescu pentru Sport pe Surse.
- 10 trofee a cucerit Neil Lennon cu Celtic: 5 titluri, 4 Cupe ale Scoției și o Cupă a Ligii
Neil Lennon a antrenat ultima dată în 2022, la Omonia Nikosia.