Hagi începe ”revoluția” cu jucători retrogradați! Pe cine vrea să transfere la Farul

Gheorghe Hagi (59 de ani) îi vrea la Farul Constanța pe George Merloi (24 de ani) și pe Andrei Ciobanu (24 de ani), recent retrogradați cu FC Voluntari. Gică Popescu a anunțat că dobrogenii vor încerca o reașezare a administrației clubului.

Farul a încheiat sezonul pe locul 4, departe de pretențiile fostei campioane. Gică Hagi și compania au ratat și cupele europene, iar Popescu a anunțat restructurarea clubului. Deja se schimbă liniile în lotul ”marinarilor”, iar mutările sunt cel puțin surprinzătoare.

Hagi îi vrea la Farul pe George Merloi și Andrei Ciobanu

Farul s-a despărțit recent de Constantin Budescu, Kiki, Ronaldo Deaconu și Louis Munteanu. La capitolul achiziții, fosta campioană a pus ochii pe Romario Moise. Conform Gsp, alte două ținte ale lui Gică Hagi ar fi Merloi și Anadrei Ciobanu.

Cei doi au retrogradat recent cu FC Voluntari, în urma unui sezon în care nu au impresioant. Merloi a revenit pe teren în luna martie, după o accidentare teribilă care l-a scos pe tușă din luna martie.

De partea cealaltă, Andrei Ciobanu a dezamăgit la Rapid, Poli Iași și Voluntari, dar poate avea șansa unui nou început sub comanda ”Regelui”.

Gică Popescu: ”Obiectivul principal este schimbarea acționariatului”

După un început catastrofal de sezon, Farul și-a revenit pe parcurs. Nu a putut ține însă ritmul și în playoff, iar dobrogenii nu vor juca în Europa în noul sezon. Gică Popescu a anunțat deja restructurarea clubului.

”Noi în fiecare an avem acelaşi obiectiv, play-off-ul și promovarea de tineri. Iar, odată intrată în play-off echipa, o clasare cât mai sus. Încercăm să repetăm acest obiectiv și în anul următor. Noi am vrea să ne batem în fiecare an la campionat și ne batem, de fapt, pentru că în fotbal există un singur obiectiv, meciul următor. Dacă întrebi o echipă din Superligă dacă vrea să iasă campioană, nu cred că va spune cineva nu.

La Farul, dar cel puțin pentru mine, cel care răspund de partea administrativă, obiectivul principal pe care-l am e să schimbăm acționariatul și să încercăm să aducem lângă noi oameni care să aibă o anumită potență financiară, în măsură a ne asigura liniștea, pentru a nu mai vinde jucători la prima ofertă; a încerca să aducem jucători nu mulți, ci puțini, dar foarte buni, iar, alături de jucătorii tineri, să facem un lot competitiv și să ne batem an de an la campionat”, a declarat Gică Popescu la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare