Gigi Nețoiu, fostul acţionar de la U Craiova, Rocar şi Dinamo, a revenit în fotbalul românesc. Omul de afaceri s-a implicat la FC Voluntari, pe care vrea s-o promoveze în acest an, în Superliga, după care să țintească obiective mai înalte, pe prima scenă.
Neţoiu a cooptat o „armată” de specialişti, între care se numără Ion Crăciunescu, Florin Marin, Marius Stan, dar şi Victor Pițurcă. Acesta din urmă nu va ocupa o funcţie oficială, dar va acţiona precum un consilier.
Planurile lui Nețoiu la FC Voluntari
Gigi Nețoiu, fostul acționar de la Dinamo, e pregătit să investească bani grei la FC Voluntari. Va acorda chiar şi salarii de 14.000 de euro unor jucători care să vină şi să-l ajute la obiectivul imediat: promovarea în Superliga.
„Eu, de obicei, sunt un om serios. Oamenii serioși vin lângă oameni serioși. Eu am spus că aduc 3-4 oameni, așa, ca să vă păcălesc. Eu aduc 6-7. Oamenii trebuie să vadă un proiect. Trebuie să vadă niște schimbări, să vadă că e ceva serios.
Oamenii nu vin doar pentru că sunt eu acolo. Prima dată trebuie să arătăm ce vrem să facem. Apoi o să vină și oamenii, dacă vor vedea că suntem serioși și facem echipă.
Victor Pițurcă e lângă mine de 30 de ani. Chiar dacă zice el că e oficial sau neoficial… Important e să mă sfătuiesc cu el. Când e nevoie, noi stăm împreună și câte 3-4 ore pe zi. Eu n-am nevoie ca Victor Pițurcă să fie numit într-o funcție.
Normal că facem societate pe acțiuni. Altfel nu mă băgam. În afară de problema asta, Voluntariul va aduce din iarnă până în vară cel puțin 20 de jucători. O echipă. De aici vor rămâne 10-11. Vor rămâne doar cei de Superligă. Nu ne interesează cei de Liga a II-a.
Vom acorda salarii şi de 4.000, 6.000, 8.000, 12.000, 14.000 de euro. Nu pot spune o medie salarială. Vom da aceşti bani celor care merită, care vin de la Liga 1, poate.
Cel puțin jumătate dintre jucători vor fi copii până la 22 de ani. Vor fi cei mai valoroși jucători din România pe care putem noi să îi luăm. O să vedeți. La Voluntari, în Academie, sunt legitimați 700 de copii. Sunt 22 de antrenori. Asta e adevărul. Facem audit. E foarte greu în 10 zile”, a spus Gigi Neţoiu la fanatik.ro.
Pițurcă neagă implicarea oficială
Deși mai multe voci din fotbalul românesc l-au dat pe Victor Pițurcă drept manager general la FC Voluntari, fostul selecționer a negat orice fel de implicare la echipa din Ilfov.
„În fotbal sunt tot timpul, chiar dacă nu sunt activ. Ăsta este motivul pentru care am acceptat să vorbesc cu voi, pentru că au apărut informaţii în spaţiul public că aş fi venit la Voluntari. Nu, nu este adevărat.
Mă leagă două lucruri de Voluntari. În primul rând că stau în Voluntari şi că a venit Gigi Neţoiu, prietenul meu. Mai vorbeşte cu mine, discută cu mine, pot să îi dau un sfat, dar nimic mai mult.
(N.r: Dar nu a încercat să vă coopteze în această echipă pe care o formează?) Normal că vrea, îşi doreşte foarte mult lucrul ăsta, dar nu este cazul.
(N.r: spunea că are planuri mari, vrea să aducă jucători din Liga 1) Are planuri măreţe şi cred că va face lucruri bune. Cu siguranţă va face lucruri bune. Sfatul meu pentru el a fost să meargă pe tineri. Să găsească tineri în care să investească, ca în 2-3 ani de zile Voluntariul să devină o forţă în fotbalul românesc. Părerea mea, că doar aşa se poate întâmpla acest lucru.
Vizavi de promovare, sigur că îşi doreşte lucrul ăsta. Va aduce în perioada asta câţiva jucători. Dacă reuşeşte cu numele pe care mi le-a spus sunt convins că o să facă o echipă bună, o să promoveze, vom vedea”, a declarat Victor Pițurcă.