Patronul FCSB-ului a fost foarte mâhnit după eșecul, 0-2, al campioanei din meciul cu FC Hermannstadt. El a acuzat că arbitrii au anulat fără motiv golul marcat de roş-albaştri înainte de pauză, dar omul de afaceri şi-a atacat şi jucătorii.
Becali spune că FCSB nu are valoare
Finanțatorul campioanei României crede că fotbalul nostru este lipsit, în general, de valoare.
„Prima cauză a fost arbitrul, gol valabil anulat. A doua e că nu mai ştie omul cum s-o dea cu voi. Când alegeam ce să joc, spuneați că şi Europa contează, şi competiţia internă e importantă, că alerg după doi iepuri.
Fac ca dumneata atunci (n.r. – către moderatorul Radu Naum). Nu avem valoare, toată echipa. Ai văzut vreun jucător valoros, poate Lixandru s-a mai mişcat. Edjouma ajunge acolo. Pe urmă, Popa… dă, bă, gol, dacă eşti atacant. Şi cum l-am scos pe Ngezana, l-am băgat pe Chiricheş, eu le-am zis că am emoţii deja, când văd mingea acolo la el. Eu le-am zis să jucăm cu Kiki, cu Lixandru fundaş central, că mi-e frică de Chiricheş.
Dacă dai cu călcâiul la adversar, ce concentrare? Primul gol e al lui, al lui Chiricheş. Al doilea gol, laşi mingea la adversar să dai gol. Nu Chiricheş e de vină, noi trebuia să dăm două goluri, dar nu avem valoare. Văd că Panţâru… să mă conving eu, să joace.
Ce Târnovanu, aveți dreptate, am avut mare noroc, da, da, a fost foarte bun. M-am uitat pe clasament. Dacă batem Botoșaniul, facem puncte cât Rapidul. Ce mare nenorocire e? Spuneți că e pe ultimul loc… Lasă, să fie pe ultimul loc.
Lasă, că mă duc şi eu pe la echipă, vreau mişcare pe teren. Avem valoare, dar mai râd şi eu. Eu nu vreau 2 minute să ţin posesia, eu vreau în 2 minute să am ocazii de gol, vreau mişcare pe teren, vreau joc rapid. Vreau s-o ţin 20 de secunde, dar să joc în viteză.
Eu o să le zic: Mişcaţi-vă pe teren! Dacă nu le zice antrenorul. Ce să fac acum? Dacă mă calific cu Lask Linz, o să plângi şi mai tare. Noi aveam gol valabil, iar el, Decebal (n.r. – Rădulescu, jurnalist invitat la Digisport), stai că-l trage de tricou…
Dar, ce, trebuie să vorbesc cu Charalambous în timpul meciului? Eu mă sfătuiesc cu antrenorii la schimbări. Am avut mare încredere în Octavian Popescu, că face, că drege. Şi Tănase… dai numai mingea în spate. Fotbalul se joacă în faţă. Ăsta e fotbalul românesc, nu există valoare.
Păi, dacă echipa care a câştigat campionatul, ajunge la Sibiu să piardă cu 2-0. Ce valoare are FCSB-ul? Am dat 1,3 milioane pe un fotbalist, care nici nu e fotbalist. Ei joacă la echipele mici, când ajung la FCSB… O s-o scoatem noi la capăt până la urmă. Se descurcă el Tănase… Zic şi eu așa… că n-au valoare. Ni s-a anulat golul, asta e important”, a spus Gigi Becali la Digisport.
FC Hermannstadt – FCSB 2-0. Echipele de start:
HERMANNSTADT: Căbuz – Oroian Găman, Ionuț Stoica, Goncalves – Ivanov – Balaure, Murgia, Biceanu, Ianis Stoica – Chițu
Rezerve: A. pop, Muțiu, Bejan, D. Iancu, Căpușă, Deaconu, Gandila, Ciubotaru, F. Luca, Neguț, Kujabi, R. Popescu
Absenți: Selimovic, Markovic (accidentați)
Antrenor: Marius Măldărășanu
FCSB: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Dawa, Panțîru – Lixandru, Edjouma – Ștefănescu, Băluță, D. Popa – F. Tănase
Rezerve: A. Vlad, Udrea, V. Crețu, O. Popescu, Miculescu, Kiki, Chiricheș, Pandele, Radunovic, Alhassan
Absenți: Olaru (suspendat)
Antrenor: Elias Charalambous