Florin Tănase (29 de ani) urmează să-și încheie conturile cu arabii de la Al-Okhdood, iar fotbalistul este dorit înapoi la FCSB.
Florin Tănase, vacanță în Italia alături de soția sa
Florin Tănase amână însă să-i dea un răspuns final lui Gigi Becali, asta deoarece speră să prindă un transfer în străinătate. Chiar dacă afaceristul din Pipera îl presează pe jucător să revină la campioana României, „Tase” nu este deranjat prea tare de acest lucru și se bucură din plin de zilele libere petrecute alături de familia sa.
În această perioadă, Florin Tănase și soția sa au mers în Italia, pe insula Capri, una celebră din Europa. Aceștia s-au bucurat de peisajele superbe și s-au plimbat cu barca, iar imaginile postate pe rețelele sociale reflectă cel mai bine acest lucru.

„(n.r. despre Florin Tănase, dacă simte că fotbalistul „se joacă” în negocierile cu el pentru revenire) A plecat omul în vacanță cu familia, nu se joacă, nu trebuie să se joace, are și el treburile lui, cu familia lui, și după o să vedem. Dacă a zis omul că așteaptă și el (n.r. o altă ofertă, din străinătate), ce vrei?”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Bogdan Stancu: „Pe Florin Tănase l-aș vedea mai repede ca pe un al doilea vârf”
După ce a ieșit campion al României, Gigi Becali și-a propus să ajungă în grupele Champions League, însă este conștient că are nevoie de mai multe transferuri pentru a-și îndeplini obiectivul. Afaceristul din Pipera a făcut trei mutări, însă are de gând să-l repatrieze și pe Florin Tănase.
Tot în această vară, Gigi Becali a insistat pentru venirile lui Denis Alibec sau Louis Munteanu, însă FCSB s-a lovit de refuzuri. Întrebat despre postul de număr 9 al roș-albaștrilor, Bogdan Stancu a dat verdictul și a dezvăluit că bucureștenii mai au nevoie de un atacant central, chiar dacă a sosit Daniel Popa.
„Pe Florin Tănase l-aș vedea mai repede ca pe un al doilea vârf, iar despre Daniel Popa nu pot vorbi pentru că nu l-am urmărit prea mult. Cred că ar mai trebui un atacant. Cu cât este concurența mai mare pe post, cu atât e mai benefică pentru echipă.
(n.r. fotbalistul din România care se aseamănă cel mai mult cu el) Nu pot să te mint, dar nu mă mai uit la meciurile din România cum mă uitam înainte, dar ca și jucător de atac îmi place Florinel Coman. A crescut mult în ultimul an și pare că e constant. Îmi place și de Louis Munteanu, care mi se pare un jucător cu foarte mult potențial„, a spus Bogdan Stancu, pentru Sportpesurse.ro.