Gigi Becali a dezvăluit că este supărat de ceva timp pe Alex Chipciu, fost fotbalist foarte important la FCSB, care a câștigat alături de echipa roș-albastră trei titluri de campion în România, o Cupă, o Supercupă și două Cupe ale Ligii.
Gigi Becali este supărat pe Alex Chipciu pentru că fotbalistul a ales să semneze cu CFR Cluj în ianuarie 2020
Motivul este reprezentat de faptul că actualul jucător de la Universitatea Cluj, în prezent în vârstă de 35 de ani, a ales să semneze cu CFR Cluj în momentul în care s-a întors în fotbalul românesc după experiențele avute la Anderlecht și Sparta Praga, mai exact în ianuarie 2020.
Patronul actualei campioane a României consideră că normal ar fi fost ca internaționalul român, folosit în ultimele sezoane pe postul de fundaș lateral, deși el a evoluat ca extremă pentru cea mai mare parte din cariera sa, să opteze atunci pentru o revenire la echipa alături de care în urmă cu aproximativ 10 ani a obținut rezultate notabile inclusiv la nivel continental, în special în mandatul lui Laurențiu Reghecampf de antrenor.
„Chipciu a greșit, vă spun acum. M-a dezamăgit. Nu trebuia să plece la CFR. L-ai văzut la altă echipă pe Săpunaru, în afară de Rapid? În România mă refer.
Dacă ești al Stelei (n.r. FCSB), nu te duci la Dinamo, Rapid, CFR și Craiova. Bine, Craiova e mai recent rivală, în ultimii ani. Aaa, că s-a dus la U Cluj, nu am nicio problemă cu băiatul. Dar nu trebuia să aleagă CFR-ul”, a spus Gigi Becali în cursul zilei de luni.
Alex Chipciu a fost unul dintre cei mai buni jucători din Superliga până în acest punct al sezonului, motiv pentru care el a revenit la echipa națională după o pauză destul de lungă.
De altfel, experimentatul fotbalist a fost convocat de selecționerul Mircea Lucescu și pentru dubla din Liga Națiunilor cu Cipru și Lituania, ambele partide urmând a se disputa în deplasare pentru „tricolori”.
Lotul României pentru meciurile cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)