FCSB se pregătește să se despartă de mai mulți fotbaliști în această vară.
Malcom Edjouma și Jordan Gele, doriți de Farul
Scoși din calcule la FCSB, Malcom Edjouma și Jordan Gele au intrat pe radarul Farului. Gică Hagi îi dorește pe aceștia sub comanda lui Ianis Zicu, iar Gigi Becali este dispus să facă totul pentru ca cei doi jucători să ajungă în curtea nașului său.
Malcom Edjouma a mai lucrat cu Gică Hagi și în trecut, însă nu a reușit să impresioneze la Farul. Acum, francezul este din nou dorit de fostul mare internațional, iar Gigi Becali este gata să-i suporte jumătate din salariu doar ca să accepte transferul.
„Cu Edjouma, Gele, Băluță avem contract, se antrenează, primesc banii. Dar nu joacă fotbal. Nu mai pleacă la Arad.
A intervenit Gică, și când e vorba de Farul prima opțiune o are Gică. Dacă îl ia pe Edjouma, îi plătesc jumătate din salariu. Pe el și pe Gele îi vrea”, a declarat Becali, potrivit Digi Sport.
Meszar a negociat cu Becali pentru 3 jucători de la FCSB
Malcom Edjouma, Alexandru Băluță și Jordan Gele nu vor mai continua la FCSB din această vară. Cei 3 sunt doriți la pachet de UTA, însă prioritatea acestora este să meargă în străinătate.
În exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Alexandru Meszar a dat ultimele detalii despre mutările puse la cale între UTA și FCSB. Finanțatorul arădenilor a dezvăluit și că Alexandru Perianu va continua la campioana României, chiar dacă era dorit de Adrian Mihalcea sub comanda sa.
„Discuțiile pentru Alexandru Băluță, Malcom Edjouma și Jordan Gele sunt în aceeași fază. Jucătorii studiază cu impresarii lor eventuale variante externe. Dacă nu vor avea ceva din străinătate, atunci UTA va avea un avantaj.
Prioritatea pentru ei este să meargă în afara României. Legat de Perianu, din ce am înțeles din ultimele discuții cu ei de la FCSB, va fi păstrat în lot pentru sezonul următor”, a spus Alexandru Meszar.
Reamintim că FCSB i-a adus până acum pe Daniel Graovac, Denis Alibec și Dennis Politic.