Gabriela Ruse a fost aproape să obțină o nouă victorie de senzație la ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la US Open, dar în cele din urmă a fost nevoită să se recunoască învinsă în turul trei de Paula Badosa, jucătoarea în vârstă de 26 de ani originară din Spania, situată în prezent pe locul 29 în clasamentul WTA.
Gabriela Ruse a fost eliminată în mod dramatic de Paula Badosa în turul trei de la US Open 2024, după ce a avut inclusiv o minge de meci
Românca, în vârstă tot de 26 de ani, locul 61 mondial în acest moment, a câștigat primul set cu scorul de 6-4 și a avut minge de meci în setul 3, la scorul de 5-4 în decisiv, după ce Badosa reușise să se impună în manșa a doua cu scorul de 6-1.
Ruse a ratat însă acea posibilitate, iar în cele din urmă sportiva iberică a întors jocul în favoarea ei și a câștigat setul trei în tie-break, scor 10-8.
Totuși, este vorba per total despre o prestație foarte bună a sportivei din România la US Open 2024. Ea a avut nevoie de trei meciuri în calificări pentru a ajunge pe tabloul feminin, acolo unde le-a învins pe rând pe Julia Grabher din Austria și pe Barbora Krejcikova din Cehia, cea din urmă fiind nimeni alta decât campioana de la Wimbledon din acest an, situată în prezent pe locul 8 în clasamentul mondial.
Românca va primi 215.000 de dolari și 130 de puncte în clasamentul WTA după această performanță
În plus, a fost pentru prima dată în cariera Gabrielei Ruse când ea a ajuns în turul trei la un turneu de Grand Slam. Pentru această performanță, ea și-a asigurat un cec în valoare de 215.000 de dolari, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA.
Revenind la acea victorie fabuloasă obținută în fața Barborei Krejcikova, acel moment a uimit-o inclusiv pe sportiva din România, după cum chiar ea a mărturisit.
„Doamne! Nu am cuvinte în acest moment, nu îmi vine să cred. Barbora este o jucătoare incredibilă, a câştigat atât de multe meciuri. Este un vis pentru mine!
Chiar nu ştiu cum am câştigat, am vrut să îmi impun jocul. Tată meu este cel care îmi aduce noroc, este pentru prima dată în Statele Unite. Au fost zile emoţionante alături de echipa mea. Am fost accidentată câteva luni, sunt fericită că am revenit.
Sunt foarte încrezătoare acum! Nu ştiu cu cine voi juca în turul viitor, dar chiar nu îmi pasă în momentul acesta. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit aici să ne susţină. Îmi place New York-ul, este orașul meu favorit”, a spus Gabriela Ruse atunci, citată de Eurosport.