FOTO & VIDEO. Unitate națională! Liderii de galerii din toată țara, inclusiv Liviu Ungurean, umăr lângă umăr înainte de România – Liechtenstein

Meciul amical România – Liechtenstein, programat să se dispute vineri seară, de la ora 21:00, pe stadionul Steaua din Capitală, consemnează și un moment ce poate fi catalogat chiar istoric într-o anumită măsură în ceea ce privește fenomenul ultras din țara noastră.

După cum se știe deja destul de bine, nu mai puțin de 15 peluze din România, cu amendamentul că Peluza Cătălin Hîldan Dinamo și Peluza Nord FCSB nu au fost incluse în acest proiect, s-au coalizat după acele rețineri operate de autoritățile statului la începutul anului în rândul suporterilor și au decis să se prezinte împreună la această partidă de pregătire pentru a protesta față de acele decizii pe care ei le consideră drept exagerate.

Ultrașii din întreaga țară s-au unit cu ocazia meciului amical dintre România și Liechtenstein

Cu aproximativ o oră și jumătate înainte de startul jocului, la stadionul din Ghencea au ajuns mai mult de 2000 de ultrași din toată țara, într-un corteo ce a fost deschis de către cei din Peluza Sud Steaua, inițiatori, alături de rivalii de la Peluza Sud Dinamo, ai acestui demers. Mesajul afișat de suporteri a fost unul mai mult decât sugestiv, folosit foarte des în ultimele luni, „Liber să fiu ultra!”.

De asemenea, unii dintre liderii celor mai relevante galerii din țară, în afara celor două menționate anterior, cum ar fi Peluza Sud Steaua, Peluza Sud Dinamo, Peluza Nord Rapid, respectiv Liviu Ungurean, cel care a fost până de curând arestat preventiv în acel „dosar pyro”, Peluza Nord Craiova, Peluza Sud 1997 sau Peluza 1 Ilie Oană, au făcut împreună o poză înainte de a intra în stadion, fiecare dintre ei fiind îmbrăcat în tricoul echipei favorite.

Peluzele care și-au anunțat prezența pe stadion la această partidă:

Peluza Sud Steaua, Peluza Sud Dinamo, Peluza Nord Rapid, Peluza Ilie Oană și Peluza Latină de la Petrolul, Peluza Nord de la Corvinul Hunedoara, Peluza Nord Oțelul Galați, Peluza Marină Farul Constanța, Peluza Șepcile Roșii U Cluj, Peluza Vișinie CFR Cluj, Peluza Sud Poli Timișoara, Peluza Nord Hermannstadt, Peluza Nord Craiova și Peluza Sud 1997, de la FC U Craiova.

De notat și că grupurile naționaliste au anunțat că vor fi prezente, în mod tradițional, în Peluza Nord a arenei din Ghencea, în vreme ce peluzele echipelor de club se vor poziționa la Peluza Sud.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare