Serena Williams (43 de ani) a suferit o operaţie, după ce medicii i-au spus că nu are altă şansă. Fosta jucătoare de tenis a trecut printr-o intervenție chirurgicală în urma căreia i-a fost îndepărtat un chist branhial benign care îi apăruse pe gât.
În urma unui RMN, medicii i-au spus că nu este nevoie să se opereze pentru a îndepărta chistul, dacă nu vrea. Nu a făcut-o, doar că a observat că umflătura continuă să crească.
Rezultat negativ la biopsie
Fosta rivală a Simonei Halep a efectuat chiar şi o biopsie, iar rezultatul a „ieşit” negativ. Serena a luat decizia, până la urmă, să se opereze.
Sportiva a transmis că intervenția chirugicală a fost un succes. Serena Williams a publicat după operație mai multe imagini în mediul online, în care le-a arătat fanilor care este starea sa.
„Mă simt atât de recunoscătoare şi norocoasă că totul a mers bine şi, mai presus de toate, sunt sănătoasă”, a postat americanca în Social Media.
Serena intenţiona să revină pe teren
Serena Williams s-a retras din tenisul profesionist în 2022, după ce a jucat la U.S. Open 2022, ultimul său turneu. La un moment dat, părea gata să revină pe teren.
Cel puțin așa a reieşit dintr-un mesaj scurt pe care americanca l-a postat pe platforma de socializare X.
„Sunt pregătită să lovesc din nou niște mingi”, a scris ea atunci, iar unii dintre fanii săi au interpretat acest mesaj ca un posibil anunț al unei eventuale reveniri în tenisul profesionist.
Pe de altă parte, această reacție a Serenei ar trebui pusă și în contextul în care ea a anunțat recent că se gândește serios să investească în viitorul apropiat într-o franciză din WNBA, liga feminină profesionistă nord-americană de baschet.
A ironizat-o pe Simona Halep
Americanca a fost în ultimii ani și cea mai dură adversară a Simonei Halep, în scandalul de doping.
Ulterior, decizia a fost întoarsă de către TAS, iar românca a rămas cu doar 9 luni de suspendare, perioadă ispășită deja de ea la acel moment, astfel încât sportiva din Constanța a putut reveni în circuitul WTA cu efect imediat.
„Nu am absolut nimic să-i transmit. (n.r. 7 în dreptul ei sau 8, cum zicea ea?) Nu am absolut nimic de transmis pentru că nu am luat absolut nimic negativ. Fiecare e liber să declare orice dorește. Au fost multe critici, multe jigniri la adresa mea.
Pot să spun că m-au motivat zi de zi să arăt adevărul, iar cei care m-au susținut au fost mult mai mulți și mult mai importanți.
Eu sunt bine, sunt împăcată sufletește pentru că știu că nu am făcut absolut nimic, s-a și dovedit acest lucru. Am foarte mulți oameni care mă apreciază și mă susțin necondiționat. Cu ei pot să fac treabă din nou”, a reacţionat Simona Halep.




