Cei de la Dinamo s-au confruntat cu anumite probleme în procedura de omologare a stadionului „Arcul de Triumf” din Capitală de către Jandarmeria Română în perspectiva disputării pe arena din Nordul Capitalei a multor dintre meciurile considerate pe teren propriu în acest sezon de Superliga.
Din acest motiv, „câinii” nu au pus până în cursul zilei de marți, inclusiv, în vânzare bilete pentru meciul cu Petrolul Ploiești din etapa a doua, programat să se dispute duminică, 21 iulie, cu începere de la ora 22:00.
Jandarmeria a impus o condiție specială pentru ca stadionul „Arcul de Triumf” să fie omologat pentru meciurile disputate de Dinamo acolo în Superliga
Principala problemă care a îngreunat finalizarea acestor demersuri, de fapt singura, a fost reprezentată de faptul că reprezentanții Jandarmeriei au dorit să se asigure că pe micuțul stadion de lângă Mănăstirea Cașin nu se vor mai petrece evenimente reprobabile de genul celor produse la începutul play-out-ului sezonului trecut de Superliga.
Atunci, după cum se știe deja destul de bine, înainte de startul meciului dintre Dinamo și UTA, a existat o bătaie chiar pe gazonul arenei „Arcul de Triumf” între suporterii „câinilor” și cei ai Stelei, prezenți la partida respectivă pentru a-i susține pe „frații” lor de la Arad.
După acel moment, clubul din „Ștefan cel Mare”, din postura de organizator, și cel arădean, ca răspunzător pentru fanii situați în sectorul destinat oaspeților, au primit, pe lângă niște amenzi destul de drastice, și câte patru etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, sancțiune care ulterior a fost redusă de Comisia de Recurs la doar două meciuri, în care ele și-au putut putut disputa jocurile de pe teren propriu doar cu o asistență formată din copii sub 14 ani și însoțitorii lor adulți.
Plasă pe modelul celei din Giulești la Peluza Sud a arenei
Revenind, pentru a se asigura că astfel de episoade violente nu vor mai fi posibile, cei de la Jandarmerie au solicitat ca la Peluza Sud a stadionului „Arcul de Triumf”, acolo unde stau în mod tradițional suporterii echipei oaspete, să fie montată o plasă, cumva pe modelul celei existente de ceva timp și în Giulești, din aceleași considerente, pentru ca fanii rivali să nu mai aibă cum să ajungă unii la alții.
Potrivit prosport.ro, publicație care a pus la dispoziție și fotografii sugestive în acest sens, dar și un clip video, este vorba despre o plasă care dispune de niște „ochiuri” destul de mari, astfel încât vizibilitatea suporterilor din acea zonă a arenei ar urma să nu fie afectată.